Confidenţialitate


Asociația Părinților cere testarea elevilor înainte de înscrierea la educație remedială | AUDIO


Asociația Părinților cere testarea elevilor înainte de înscrierea la educație remedială | AUDIO

Este vorba despre orele pe care cadrele didactice le pot susține pentru ca elevii să recupereze materia pierdută în ultimul an, de pandemie.

Ministerul Educației a stabilit că mama sau tatăl elevilor trebuie să ceară efectuarea acestor ore, începând de joi, dar președinte Asociației Părinților consideră că elevii ar fi trebuit ca, mai întâi, să fie evaluați, pentru a se ști cât au de recuperat.

Ordinului ministrului Educației prevede că, până 2 martie, adică până marți, părinții trebuie să depună la școli cereri pentru ca profesorii să-i ajute pe elevi să recupereze materia pierdută sau neasimilată sufficient.

Mai mult, elevii, respectiv școlile, trebui să prezinte „documente justificative”. Elevii că nu au avut acces sau au avut acces deficitar la școala online, iar școlile să vină cu lista cu elevii corigenți la sfârșitul semestrului I sau care au situația neîncheiată la cel puțin o disciplină.

Președintele Asociației Părinților, Iulian Cristache, spune că Ministerul Educației a procedat exact pe dos față de cum ar fi fost logic:

„Nu mi se pare absolut deloc normal, părerea părintelui trebuia să fie cerută după evaluarea copilului. Dacă se constata că acel copil are nevoie de educație remedială, da, atunci nu puteai să intri în acest program decât cu acceptul părintelui, dar nu-l pui pe părinte, care nu știe la ce nivel se află copilul. Practic, părintele să-l evalueze înaintea profesorului, ceea ce în unele cazuri este posibil, dar în altele, în mediul rural unde unii dintre părinți nu știu nivelul de pregătire, consideră că proprii copii au nivelul de competențe dobândit la nivel mediu sau peste mediu, ceea ce nu corespunde.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cadrele didactice sunt plătite pentru fiecare oră lucrată suplimentar cu elevii.

Pe 5 martie, inspectoratele școlare vor stabili în ce școli se vor face orele remediale în cadrul Programului „Școala după școală“.

  • Anca Grădinaru

Ultimele stiri
Vâlcea: Consiliul Județean cere Guvernului 15 milioane de lei pentru ca noua centrală pe gaze să poate furniza…

Tulcea: O echipă specializată a MApN verifică zona Ceatalchioi, după detectarea unei drone în spațiul aerian național

Comisia Europeană cere statelor UE să reducă consumul de gaze și electricitate, pentru a opri creșterea prețurilor înainte…

Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează