Confidenţialitate


Argint pentru România U23 la Campionatul Mondial de Winter Triathlon de la Asiago


România a încheiat cu aur, argint și alte performanțe remarcabile Campionatul Mondial de Winter Triathlon 2020, găzduit de Asiago, Italia.

Triatlonul românesc își demonstrează potențialul, cu o remarcabilă medalie de argint, obținută de către Rășină Maria Luiza, la categoria U23. Mai mult decît atât, Robert Tămârjan, multiplu medaliat de-a lungul ultimilor ani la nivel continental, se întoarce acasă cu aur la categoria Paratriatlon. În plus, echipa de ștafetă a României s-a clasat pe un onorabil loc 5, luptând constant, la același nivel cu forțele mondiale.

Și Viorel Palici, component al lotului de seniori, a încheiat cursa pe locul 11, trecând, cu efort și determinare, peste defecțiunile bicicletei, care l-au costat timp prețios în competiție.

În cadrul unui concurs de Winter Triatlon, unul dintre cele mai noi evenimente din calendarul internațional, sportivii aleargă 8 kilometri pe zăpadă, parcurg 14 kilometri de Mountain Bike tot pe zăpadă și fac și 12 kilometri de schi fond. De altfel, triatlonul de iarnă este în cursă pentru o premieră absolută – prezența în calendarul oficial al Jocurilor Olimpice din 2022.

România își pregătește, prin performanțele sportivilor tricolori, statutul de gazdă a Campionatelor Europene de Winter Triathlon, programat în 29 februarie – 1 martie la Cheile Grădiștei. Complexul Sportiv de la Cheile Grădiștei a devenit deja traditionalul loc gazdă al competițiilor europene de Winter Triathlon, după ce Federația Română de Triatlon a organizat aici Campionatele Mondiale din 2018 și cele Europene din 2019.

Competițiile din cadrul Campionatului vor include atât Campionatele Europene de Elite, Juniori, U23, cât și de Amatori Age Group, alături de deja tradiționala alergare de noapte Dracula Winter Night Run.

De asemenea, cei doi sportivi care luptă pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Antoanela Manac și Felix Duchampt, vor beneficia de sprijinul Federației, pentru a duce, în premieră, steagul României în competiția-regină a triatlonului.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează