Confidenţialitate


Argeș: Polițiștii anchetează agresarea unei eleve într-o sală de curs


Argeș: Polițiștii anchetează agresarea unei eleve într-o sală de curs

Poliţiştii argeşeni au deschis o anchetă după ce în spațiul public au apărut imagini cu un băiat de clasa a VI-a care loveşte o fată la o şcoală din Dobreşti.

În loc să intervină în sprijinul victimei, alţi elevi îl aplaudă pe agresor.

“Din verificări s-a stabilit că starea conflictuală s-ar fi petrecut în data de 4 martie a.c., în pauză, între un băiat de clasa a VI-a şi o fată din clasa a VII-a, elevi ai respectivei unităţi de învăţământ”, a informat, marţi, Poliţia Judeţeană Argeş.

Un dosar penal a fost întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe.

„Totodată, situaţia este monitorizată de poliţiştii din cadrul Biroului de Siguranţă Şcolară Argeş, care au planificat desfăsurarea de activităţi preventive cu elevii unităţii şcolare, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Scolar Judeţean Argeş”, a adăugat IPJ Argeș.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează