Confidenţialitate


Argeș: Morga Spitalului Județean riscă să-și întrerupă activitatea


Argeș: Morga Spitalului Județean riscă să-și întrerupă activitatea

Serviciul de Medicină Legală Argeș riscă să-și întrerupă activitatea după ce 4 din cei 5 autopsieri au fost acuzați de luare de mită și condamnați la închisoare cu executare.

Aceștia au fost condamnați în primă instanță la pedepse cuprinse între 4 și 7 ani închisoare cu executare, însă au făcut apel.

Totuși, o posibilă condamnare definitivă a acestora ar putea crea o criză de astfel de personal la Spitalul Județean Argeș.

În acest moment, doar un singur autopsier de la morga spitalului nu este cercetat pentru luare de mită.

Nicușor Stănculeț, șeful interimar de la Serviciul de Medicină Legală Argeș a declarat că până la o condamnare definitivă, cei patru autopsieri își continuă activitatea.

Aceștia au ajuns în fața instanței în 2017 ca urmare a numeroaselor plângeri și sesizări venite de la rude ale unor persoane decedate care au trebuit să dea angajaților de la morgă bani și bunuri pentru pregătirea ori ridicarea cadavrelor.

Deocamdată Curtea de Apel Pitești nu a stabilit un termen pentru judecarea apelului celor patru autopsieri acuzați de luare de mită în formă continuată.


Varianta audio a materialului. Ana Sorescu

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează