Confidenţialitate


Argeș: Cadrele medicale implicate în campania de vaccinare amenință că întrerup activitatea. Nu au fost plătite de două luni


Argeș: Cadrele medicale implicate în campania de vaccinare amenință că întrerup activitatea. Nu au fost plătite de două luni

Medicii și asistentele din Argeș, implicați în campania de vaccinare, anunță că întrerup activitatea începând cu data de 1 aprilie, întrucât nu au fost plătiți de două luni.

În Argeş, există registratori care şi-au întrerupt şomajul şi au venit să muncească în centrele de vaccinare.

Ei nu au avut niciun venit în ultimele luni pentru că, devenind colaboratori ai centrelor de vaccinare, au renunţat  la ajutorul de şomaj.

Medicul Mariana Boşneag, coordonatorul celui mai mare centru de vaccinare din Piteşti, spune că a sesizat situaţia la toate instituţiile care ar fi putut ajuta la deblocarea finanţării, însă nu a primit niciun răspuns. Doar conducerea DSP Argeș i-a anunțat că va trimite banii atunci când ii va primi.

Banii trebuie să vină de la Ministerul Sănătăţii la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) iar DSP trebuie să îi trimită la primării, pentru că majoritatea centrelor activează în spaţii puse la dispoziţie de primării.

Cadrele medicale dau ministerului un răgaz de două săptămâni pentru a le achita banii pentru activitatea de vaccinare. În caz contrar, începând cu 1 aprilie procesul de vaccinare va fi întrerupt.

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează