Confidenţialitate


Argeş: Acoperişuri şi pomi smulşi de vânt în timpul unei furtuni, luni seară


Argeş: Acoperişuri şi pomi smulşi de vânt în timpul unei furtuni, luni seară

Furtuna a provocat pagube, luni seară, în trei localităţi ale judeţului Argeş, vântul puternic doborând copaci şi smulgând acoperişuri iar ploaia torenţială producând inundaţii în mai multe gospodării. Zeci de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş intervin pentru evacuarea apei şi pentru îndepărtarea elementelor de construcţie smulse de vânt.

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, vântul puternic şi ploaia torenţială au produs pagube, luni seară, în localităţile Câmpulung, Albeştii de Muscel şi Valea Mare Pravăţ.

În oraşul Câmpulung rafalele de vânt au smuls acoperişul unui imobil, proiectându-l peste cinci autoturisme parcate. Toate cele cinci autovehicule au fost avariate, însă nimeni nu a fost rănit. Tot la Câmpulung şuvoaiele formate în urma unei ploi torenţiale au inundat un beci.

Vântul puternic a doborât de asemenea mai mulţi copaci în localităţile Valea Mare Pravăţ şi Albeştii de Muscel. Totodată, la Albeştii de Muscel mai multe curţi au fost inundate. Peste 20 de pompieri intervin, luni seară, cu motopompe pentru evacuarea apei din zonele inundate, dar şi pentru îndepărtarea elementelor de construcţie şi a copacilor doborâţi de vânt.


Ultimele stiri
Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează