Confidenţialitate

Arest preventiv pentru mama celor 3 bebeluși găsiți morți într-un pod

A fost arestată preventiv mama celor trei bebeluşi găsiţi morţi în podul unui bloc din Bistriţa-Bârgăului.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă. Femeia a fost arestată preventiv pentru o infracţiune de omor şi două infracţiuni de omor calificat. Cazul a șocat mass media, în luna martie, când femeia de seviciu a găsit în podul unui bloc, 3 cadavre de bebeluși, însă la vremea respectivă nu se știa dacă erau înrudiți copii. Testele ADN au confirmat acum că cei trei erau frați, iar principala suspectă în acest caz a devenit chiar mama lor.

În perioada 2012-2015, inculpata Crăciun Lina Monica a suprimat viaţa a trei copii născuţi la termen şi neasistată medical, după care a ascuns cadavrele nou-născuţilor în podul unui bloc dintr-o localitate din judeţul Bistriţa Năsăud“, spun procurorii în referatul cu propunere de arestare preventivă. Anchetatorii au făcut mai multe percheziţii domiciliare şi au audiat persoane care ar avea informaţii despre tragedie.

Anchetatorii precizează că au dispus, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea mamei celor trei bebeluşi, pentru o infracţiune de omor şi două infracţiuni de omor calificat.

Cauza a fost iniţial constituită pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, iar prin ordoanţa din 19 aprilie 2017 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus preluarea dosarului în vederea efectuării urmăririi penale de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“, mai arată anchetatorii.

Prim-procurorul adjunct al Parchetului Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Angela Sîngeorzan, declara, la sfârşitul lunii martie, într-o conferinţă de presă, că în cazul cadavrelor celor trei bebeluşi găsite în podul unui bloc din Bistriţa-Bârgăului se fac cercetări pentru două infracţiuni, una de omor calificat în cazul primelor două cadavre găsite în 9 martie, şi una de omor, în cazul celui de-al treilea cadavru, găsit în 10 martie.

Primele două cadavre au fost găsite în 9 martie de către o femeie care făcea curăţenie în podul blocului şi era însoţită de către fiul său în vârstă de 12 ani.

Două cadavre aflate în stare avansată de descompunere se aflau lângă o grindă de lemn, unul fiind învelit în mai multe articole de îmbrăcăminte, iar celălalt într-un sac de rafie, învelit de asemenea în articole de îmbrăcăminte. Astfel, au fost sesizaţi lucrătorii de poliţie care la rândul lor au sesizat procurorul criminalist. Prin urmare, în ziua următoare s-a efectuat o cercetare la faţa locului, ocazie cu care s-a descoperit încă un cadavru al unui nou născut, aflat de asemenea într-un sac, învelit în articole de îmbrăcăminte”, mai spunea Sîngeorzan.