Confidenţialitate


Arena Națională va găzdui concertul Celine Dion din iulie 2020


Arena Națională va găzdui concertul Celine Dion din iulie 2020

Cântăreața canadiană Celine Dion, deținătoare a două premii Oscar și a cinci premii Grammy, va susține concertul din București pe Arena Națională, pe 29 iulie 2020.

Biletele pentru recital vor fi puse în vânzare pe 17 octombrie, la ora 10.00, potrivit organizatorilor.

Concertul face parte din Courage World Tour, care promovează albumul “Courage”, primul în limba engleză al artistei din ultimii șase ani și care va fi lansat pe 15 noiembrie, amintește Mediafax.

Celine Dion a lansat de curând trei noi piese de pe albumul “Courage” – “Imperfections”, “Lying Down” și “Courage” – care vor putea fi ascultate și în show-ul de la București. Fanii artistei o vor putea acompania și la hiturile care au făcut-o atât de cunoscută, precum “My heart will go on”, “A new day has come”, “Because you loved me”, “It’s all coming back to me” etc. Albumul “Courage” este un mix eclectic de balade melodice și piese ritmate.

Celine Dion este unul dintre cei mai recunoscuți, respectați și de succes artiști din industria muzicală. A câștigat numeroase premii până la vârsta de 18 ani, a dominat clasamentele pop în 1990 și a vândut aproape 250 de milioane de albume în cei peste 35 de ani de carieră. Artista are în palmares două premii Oscar, cinci premii Grammy, dar și un premiu Billboard – Icon Award, acordat recent pentru întreaga carieră.

Turneul “Courage” este produs de Concerts West/AEG Presents, iar concertul din România este organizat de Emagic.


Ultimele stiri
ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…