Confidenţialitate


Arad: zeci de oameni au venit la protest cu câini


Aproximativ 250 de arădeni s-au adunat în această seară în Piaţa Revoluţiei din oraş pentru a protesta faţă de proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale, mulţi dintre aceştia aducându-şi câinii de companie. Oamenii spun că este un gest de ironie la adresa celor care au lansat ideea că manifestanţii sunt plătiţi şi pentru animalele pe care le aduc la acţiuni.

Cei mai mulţi dintre protestatari suun tineri care s-au organizat tot pe reţelele de socializare, fără să deţină o autorizaţie de la Primărie pentru acţiune, însă jandarmii spun că nu-i vor sancţiona pentru că oamenii sunt paşnici şi nu tulbură liniştea publică.

O parte dintre cei aproximativ 250 de manifestanţi poartă pancarte cu diverse mesaje precum ”Nu mincinii şi hoţiei”, ”Nu vrem ca furtul şi prostia să devină sporturi naţionale” sau ”În democraţie, locul hoţilor e la puşcărie”.

De asemenea, mulţi dintre protestatari au venit cu copiii, inclusiv cu bebeluşi în cărucioare, şi au spus că întenţionează să revină în stradă ”până când se înţelege că de justiţie n-au voie să se atingă”.

Acţiunea este programată să dureze până în jurul orei 20.00, iar participanţii sunt supravegheaţi de poliţişti şi jandarmi.

La această oră, sunt proteste în mai multe oraşe din ţară, inclusiv în Capitală, dar şi în diaspora.

Protestul are loc cu o zi înainte ca Ministerul Justiţiei să organizeze o dezbatere publică pe tema proiectelor privind graţierea şi modificarea legilor penale.


Ultimele stiri
Japonia va simula atacuri cibernetice cu ajutorul AI, pentru a descoperi vulnerabilitățile sistemelor înaintea hackerilor

Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

România în Direct. Părinți versus copii. Când ți-a spus „mi-ai distrus viața”?

Apărarea României nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, spune președintele Nicușor Dan: „România a înțeles…

Universitatea Craiova a învins-o pe Inter d’Escaldes cu 3-1 în Conference League. Filipe Coelho: „O victorie corectă” |…

SUA: Mai multe bănci au blocat acțiunile agenților AI după ce au efectuat tranzacții neautorizate în conturile clienților…

Unul dintre bodyguarzii lui Georgescu, audiat la DIICOT în dosarul microfoanelor din vila de la Mogoșoaia

Bulgaria: Bulgarii, chemați la urne pentru alegeri prezidențiale, pe fondul temerilor legate de securitate | AUDIO

Ilfov: Bărbat, cercetat după ce ar fi efectuat acte medicale fără a fi medic, în ultimii trei ani

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii nu au căzut de acord în cazul fostului candidat…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează