Confidenţialitate


ARAD: Săgeata Verde, primul tren electric din România, va începe să circule din nou


ARAD: Săgeata Verde, primul tren electric din România, va începe să circule din nou

Celebrul tren de epocă Săgeata Verde, primul tren electric din România, va începe să circule regulat pe traseul Arad-Ghioroc, în fiecare zi de duminică, începând cu data de 18 iunie, ora 10. La începuturi, în urmă cu mai bine de 100 de ani, trenul aducea ţăranii din Podgoria Aradului în Arad ca să-şi vândă marfa, iar acum va duce turiştii de la oraş ca să descopere atracţiile Podgoriei Aradului.

Consiliul Judeţean şi-a propus să relanseze acest simbol al judeţului, «Săgeata Verde» fiind unul dintre elementele importante pentru turismul din Podgoria Aradului.

Cele 30 de bilete disponibile pentru prima cursă s-au epuizat în doar 2 zile.

Din motive de securitate şi pentru a spori confortul turiştilor, organizatorii au pus în vânzare 30 de bilete, deşi capacitatea vagonului este de 48 de locuri, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.

Preţul unui bilet este de 20 de lei.

Turiştii care cumpără bilete călătoresc pe ruta Arad – Ghioroc cu automotorul Ganz fabricat în 1913 care a fost restaurat de Fabrica de Vagoane Astra Călători în 1995. Biletul de călătorie asigură de asemenea accesul la Muzeul Transportului Arădean şi la Muzeul Viei şi Vinului din Ghioroc, dar şi transport înapoi la Arad cu orice mijloc al companiei de transport public Arad care circulă pe relaţia Ghioroc-Arad.

Discuţiile mai vizează şi transformarea depoului de la Ghioroc într-un veritabil Muzeu al Tramvaiului arădean, având ca exponat principal Săgeata Verde. Muzeul de la Ghioroc va avea personal angajat din partea Companiei de Transport Public, fiind deschis publicului larg în week-end. Conducerea Consiliului Judeţean Arad a anunţat şi înfiinţarea, la Ghioroc, a Muzeului Transporturilor Arădene. Primele exponate şi machete ar putea să apară în muzeu către sfârşitul anului 2017.

Comuna Ghioroc se află în zona turistică Podgoria Aradului, pe traseul turistic “Drumul Vinului, la 23 de kilometri de municipiul Arad. În zonă există mai multe crame, iar din comună se poate ajunge la câteva cetăţi şi mănăstiri din zonă. Tot la Ghioroc se află şi o zonă cu lacuri rezultate în urma unor foste balastiere, unul dintre lacuri fiind special amenajat pentru agrement, ceea ce atrage mii de turişti. Lacul este prezentat de către autorităţi ca “litoralul vestului”, iar autorităţile au început procedura de a transforma comuna în staţiune turistică.

Până atunci Săgeata Verde va circula, peste vară, în fiecare weekend. Rezervări de bilete şi mai multe detalii găsiţi pe pagina pe pagina trenului, la adresa sageataverde.ro.

Săgeata Verde a făcut prima cursă pe 1 decembrie 1906, însă atunci folosea automotoare benzo-electrice, iar din 1907, două locomotive cu abur.

Pe data de 10 aprilie 1913, la Ghioroc a fost inaugurată prima cale ferată electrificată din estul Europei şi a opta din lume. Săgeata Verde a avut rolul de a transporta ţăranii din Podgoriile Aradului în oraşul Arad, pentru a-şi vinde marfa. Traseul conţinea 3 segmente: Arad – Ghioroc, Ghioroc – Pâncota şi Ghioroc – Radna. După aproape 100 ani de la inaugurare, din vechiul traseu a mai rămas doar un segment, Arad – Ghioroc, traficul realizându-se cu tramvaie. Vagoanele de epocă sunt în Muzeul Tramvaiului de la Ghioroc.

La momentul deschiderii circulaţiei, linia Arad – Podgoria avea o lungime totală de 58,3 kilometri. Traseul era împărţit în trei sectoare: Arad – Ghioroc, în lungime de 22,3 kilometri, Ghioroc – Pâncota, de 22,2 kilometri şi Ghioroc – Radna, lung de 13,9 kilometri.

Lucrarea a fost realizată de firma Henning, Hartwich & Co. din Berlin care pe lângă construcţia propriu-zisă a căii de rulare s-a ocupat şi de dotarea ei cu material rulant. Proprietar al liniei era societatea „Caile Ferate Motrice de Interes Local Arad-Podgoria S.A care avea ca acţionari oameni de afaceri din Arad şi Budapesta, persoane fizice dar şi Primării ale localităţilor de pe traseu.


Ultimele stiri
Accident grav în Braşov. O mașină a lovit un grup de pietoni pe trotuar în Piața Sfatului |…

Alertă în Marea Neagră: Două drone au fost distruse de Armata Română în zona Neptun Deep | AUDIO

Două drone tip Gerbera au fost distruse, marţi după-amiază, de scafandrii Armatei Române, în zona neptun Deep |…

David Popovici s-a calificat în finala la 100 de metri la Campionatele Europene

Autostrada A3: 12 kilometri între Zimbor și Poarta Sălajului au fost deschiși circulației | VIDEO

Legea salarizării, discutată la Cotroceni. Nicușor Dan încearcă să deblocheze cu liderii partidelor reforma care condiționează 770 de…

Cazul azilelor din Bihor: Judecătorul Curții de Apel spune că probele DIICOT nu susțin acuzațiile aduse familiei Pașca

Kelemen Hunor, despre o eventuală susținere a lui Grindeanu la funcția de premier: „În politică, vrei, nu vrei,…

Aplicația e-Terra a fost repornită. Cine are acces și ce se întâmplă cu cele aproape 94.000 de cereri…

Anchetă în Popești-Leordeni într-un caz în care peste zece copii au fost înghesuiți într-o mașină și în portbagaj.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează