Confidenţialitate


Arad: Primărie amendată pentru că a tăiat copaci pentru a face o parcare


Arad: Primărie amendată pentru că a tăiat copaci pentru a face o parcare

Primăria comunei Șiștarovăț, din județul Arad, a fost amendată de Garda de Mediu pentru că a tăiat ilegal mai mulți copaci pentru a face loc unei parcări.

Mai mult, primăria a fost obligată să planteze chiar mai mulți copaci decât cei tăiați. Primarul își asumă greșeala și spune că va plăti personal amenda, care se ridică la 5.000 de lei.

Concret, primarul a decis să fie tăiați 6 copaci și a fost obligat să planteze în locul lor 8 copaci.

Conform șefei Gărzii de Mediu Arad, Viorica Graur, deși exista o hotărâre de consiliul local pentru amenajarea parcării, s-a trecut la realizarea lucrărilor fără a fi îndeplinite cerințele Legii care vizează reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.

Primarul comunei Șiștarovăț, Marinel Jurjescu, a declarat că primăria va face demersuri pentru a recupera banii de la el, așa că că va plăti personal amenda și își asumă greșeala. Edilul spune că erau copaci bătrâni, care aveau în jur de 50 de ani, iar rădăcinile erau deja la suprafaţă şi au distrus pavajul.

El a mai declarat că a cerut autorizaţie de la ocolul silvic local, care a acordat aviz favorabil, însă nu a cerut şi un aviz de mediu. Parcarea costă cca 100.000 de lei, iar lucrările vor continua.


Ultimele stiri
Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi plasat în…

Alba: Patru copii, bătuți și înfometați de părinți. Minorii ar fi fost obligați să cerșească | AUDIO

Mai multe site-uri ale unor instituții publice și ministere din România, oprite temporar din cauza unor probleme de…

Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…

Premierul Luca Niculescu anunță un plan integrat pentru siguranța în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Niciun…

Italia: Protestul camionagiilor a afectat aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării | AUDIO

Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează