Confidenţialitate


Arad: Pentru a nu ocoli un kilometru, oamenii din Lipova își riscă viața mergând pe un pod închis circulației, vechi de peste 100 de ani | GALERIE FOTO


Arad: Pentru a nu ocoli un kilometru, oamenii din Lipova își riscă viața mergând pe un pod închis circulației, vechi de peste 100 de ani | GALERIE FOTO

Zeci de oameni din orașul Lipova, județul Arad, își riscă viața în fiecare zi circulând pe un pod peste Mureș, vechi de mai bine de 100 de ani, care este plin de gropi și rugină.  Chiar dacă primăria a închis circulația pe pod, iar localnicii au la dispoziție un pod sigur pentru care ar trebui să ocolească aproape 1 km, sunt oameni care continuă să folosească acest traseu, care este cea mai scurtă și directă cale către gară.

Localnicii nu vor să meargă până la podul nou, aflat în apropiere, iar podul este folosit mai ales de navetiști, deoarece gara este la o aruncătură de băț de acesta.

„Are ceva gropi podul ăsta, da, totuși lumea trece. M-am grăbit să ajung la tren la gară și am pierdut trenul”, spune un localnic.

„Da, pentru copii îmi e teamă că vin la școală aici”, mărturisește o altă localnică.

„Da, ne-am obișnuit pentru că am trecut de mai multe ori și ne-am obișnuit. Noaptea tot timpul cu blitz-ul”, spune o elevă.

Primăria a încercat să închidă circulația, doar că oamenii nu respectă măsura, ci au indepărtat și porțile de fier care opreau accesul. Florin Pera, primarul orașului Lipova:

”Prin indicatoare de avertizare care s-au văzut, sunt montate la capăturile podurilor. Am avut inițial plase de sârmă care au închis accesul pe pod însă au fost îndepărtate. Nu pot să acuz pe nimeni de furt doar că nu mai sunt.”

Podul peste Mureș, care este un adevărat monument istoric, a fost construit în 1896, când zona era în Imperiul Austro-Ungar, dar după atâta vreme s-a degradat.

De câțiva ani circulația, la început cea rutieră, iar apoi cea pietonală, este oficial închisă.

O licitație pentru repararea și restauarea podului este în derulare, în cadrul unui proiect de circa 13 milioane de lei. După reabilitare, podul va fi exclusiv pietonal.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: RAR face teste gratuite pentru verificarea numărului real de kilometri al unui autovehicul | AUDIO

Foto: Amalia Adina / mapio.net


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)