Confidenţialitate


ARAD: Modernizari masive la Ambulatoriul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta


Banii sunt fonduri europene nerambursabile.

Este cea mai mare modernizare a ambulatoriului de când a fost construit spitaliul, adică din anul 1981.

Se vor face dotări cu echipament şi aparatură medicală moderne de diagnosticare şi tratament.

Proiectul are un grad ridicat de dificultate. În perioada lucrărilor nu se vor sista consultaţiile în totalitate, ci doar în acele zone în care se va lucra efectiv, urmând să se lucreze «în trepte», pentru a nu afecta actul medical.

Se vor realiza lucrări pe o suprafaţă de peste 5000 mp.

Este vorba despre lucrări de consolidare, compartimentare, finisaje interioare şi exterioare şi lucrări la acoperiş.

Mai mult, se va anvelopa termic clădirea, se vor reface în totalitate instalaţiile electrice, sanitare, termice şi de ventilaţie, climatizare şi fluide medicale şi se va instala o centrală de climatizare şi ventilaţie. Lucrările ar trebui să fie gata pe 10 iulie. De la preluarea Spitalului judeţean Arad, Consiliul Judeţean a investit sau are în curs de derulare – investiţii în sistemul medical în valoare de peste 17 milioane euro.


Ultimele stiri
Măsurile luate de unele state europene pentru a atenua șocul scumpirilor la carburanți. În România, motorina Premium a…

UPDATE: Căutările celor trei marinari dispăruți în urma scufundării remorcherului Astana au fost oprite din cauza vremii |…

Secretarul general al NATO, după întâlnirea cu Nicușor Dan: „România este în siguranță. Alianța Nord-Atlantică este pregătită să…

Protest al angajaților șantierului naval Damen Mangalia, la trei luni de când nu și-au mai primit salariile. „Oamenii…

DEȘTEPTAREA: Cumpărăm din impuls, apoi regretăm. Ce spune un studiu despre „febra” gadgeturilor care ajung în sertar?

RAPORT: Gradul de libertate din SUA a atins cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată: noua administrație a slăbit…

Ilfov: Incendiu joi dimineață la Spitalul de Psihiatrie din localitatea Bălăceanca

Președintele SUA amenință că va distruge cel mai mare zăcământ de gaze din lume, aflat în Iran, după…

Liderii coaliției de guvernare, la masa negocierilor după blocajul în comisiile reunite de buget-finanțe. Grindeanu cere aprobarea amendamentului…

Preşedintele Nicuşor Dan, prezent joi și vineri la reuniunea Consiliului European. Conflictul din Orientul Mijlociu, pe agenda discuțiilor…