Confidenţialitate


Arad: Instituțiile publice arborează drapelul României în bernă, în ziua înmormântării lui Ion Iliescu, declarată zi de doliu național | VIDEO


Arad: Instituțiile publice arborează drapelul României în bernă, în ziua înmormântării lui Ion Iliescu, declarată zi de doliu național | VIDEO

Sursa foto: Europa FM / Ciprian Boițiu

Astăzi este zi de doliu național pe întregul teritoriu al României, în memoria fostului președinte Ion Iliescu. Potrivit legii în ziua de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă.

Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Respectăm Hotărârea de Guvern și cu drapelul în bernă, evident, pe toate instituțiile noastre. Nu aveam programate – dacă ar fi fost evenimente, spectacole – ar fi fost o problemă”, a spus primarul municipiului Arad.

Ce înseamnă zi de doliu național

„În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în ziua de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul național în bernă se va arbora la sediile partidelor politice, organizațiilor sindicale și patronale, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință. Totodată, posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură își vor adapta programul difuzat și activitățile organizate în mod corespunzător acestei zile”, potrivit Guvernului.

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, va fi înmormântat astăzi, cu onoruri militare, la Cimitirul Militar Ghencea.

Sursa video: Europa FM / Ciprian Boițiu


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…