Confidenţialitate


Arad: Drumul pe care s-a răsturnat un autocar plin cu pasageri este în reabilitare. Zeci de indicatoare au fost furate, reclamă constructorul | AUDIO


Arad: Drumul pe care s-a răsturnat un autocar plin cu pasageri este în reabilitare. Zeci de indicatoare au fost furate, reclamă constructorul | AUDIO

Drumul pe care un autocar cu 33 de persoane la bord s-a răsturnat, sâmbătă seara, în județul Arad, este în reabilitare, iar constructorul reclamă că zeci de indicatoare rutiere și sute de balize, care delimitau zonele de pericol, au fost furate. Mai multe plângeri sunt depuse la poliție.

Drumul Județean 792C, pe care s-a produs accidentul, se află în zona comunei Buteni, iar șoferul a atras imediat atenția că în zonă nu existau elementele de avertizare privind lucrările care se desfășoară.

Managerul de proiect, Florin Dobrescu, spune că pagubele create se ridică la circa 100.000 de euro:

„Au fost și seturi de șantier montate care din păcate au fost furate, avem plângeri la poliție în acest sens. Ni s-au furat balize de semnalizatoare, acelea care se montează tot pe marginea drumului, baterii de la utilaje, motorină de la utilaje, ni s-au spart magazile, ni s-au furat scule, inclusiv panouri cu marcaj de șantier.”

Directorul de comunicare al Consiliului Judeţean Arad, Andrei Ando, spune că lucrările la acest drum nu au fost încă recepţionate:

„Toate indicatoarele care au semnalizat faptul că există o limitare de 40 km/h din cauza lucrărilor, dar și 300 de balize care semnalau zonele periculoase au fost furate. Vom solicita constructorului atunci când vom preda lucrarea finalizată ca pe toată porțiunea indicatoarele să fie refăcute, balizajul să fie refăcut și marcajele verticale să fie corespunzătoare.”

Autocarul în care se aflau șoferul și 32 de pasageri s-a răsturnat sâmbătă seara într-un șanț de la marginea drumului. 11 persoane, printre care o fetiță de 11 ani, au ajuns la spitalul județean.

3 femei cu vârste cuprinse între 67 și 80 de ani au rămas internate pentru fracturi la coaste și șold.

Ancheta poliției vizează neadaptarea vitezei de deplasare la condiţiile de drum, iar în acest caz s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Shutterstock

Citește și: Caii sălbatici din Delta Dunării sunt duși la abatoare cu ajutorul unor traficanți, avertizează un grup de inițiativă. Ajung „specialități de Crăciun” | AUDIO


Ultimele stiri
Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…

România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează