Confidenţialitate


Arad: 5,7 tone de tutun ilegal, descoperite de polițiștii de frontieră de la Nădlac 2 | AUDIO


Arad: 5,7 tone de tutun ilegal, descoperite de polițiștii de frontieră de la Nădlac 2 | AUDIO

Peste 5,7 tone de tutun transportat ilegal au fost descoperite de către polițiștii de frontieră de la Nădlac 2 autostradă într-un camion în care se mai aflau și 23 de migranți, care doreau să treacă ilegal frontiera în Ungaria ca să ajungă în țări din vestul Europei.

Conform purtătorului decuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Alexandru Andrei Dincă, cele 5.751,5 kg de tutun pentru narghilea și cei 23 de cetățeni din Turcia, Siria, Irak şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 18 ș 42 de ani au fost descoperiți într-un camion cu numere de România, condus de către un cetățean din Turcia.

Conform documentelor de însoţire a mărfii, șoferul transporta diverse bunuri pentru o societate comercială din Belgia.

Întreaga cantitate de tutun, în valoare estimativă de 5,7 milioane lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Migranții sunt cercetați pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar șoferul pentru trafic de migranţi şi contrabandă.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Rețeaua de voluntari din gări. Controlorii le transmit de ce au nevoie refugiații, ei se mobilizează și, în 2 minute, urcă cele necesare în tren | VIDEO


Ultimele stiri
Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează