Confidenţialitate


Aproape o mie de şoferi au fost descoperiţi beţi sau drogaţi la volan, în decurs de o săptămână


Aproape o mie de şoferi au fost descoperiţi beţi sau drogaţi la volan, în decurs de o săptămână

Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, în perioada 4 – 10 iunie, aproape o mie de şoferi au fost depistaţi la volan că au consumat alcool şi substanţe psihoactive.

Acţiunea, desfăşurată simultan pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, a făcut parte din calendarul poliţiilor rutiere europene TISPOL, notează Agerpres.

În perioada menţionată, poliţiştii români au verificat peste 50.000 de conducători de autovehicule şi au constatat 996 de abateri la regimul rutier privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.

Au fost constatate 982 de fapte de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi 14 de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive.

De asemenea, au fost descoperite substanţe psihoactive, bunuri furate şi persoane urmărite, fiind constatate şi 124 de infracţiuni de altă natură.

În perioada dedicată desfăşurării acţiunilor, nu s-au produs accidente rutiere grave, în urma cărora să rezulte pierderi de vieţi omeneşti, pe fondul conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.

Europa FM a început o amplă campanie de responsabilizare a șoferilor în trafic. Vom discuta despre toate problemele cu care ne confruntăm ca șoferi, dar și ca pietoni. De la agresivitate în trafic, la minima cunoaștere a regulilor de circulație.

România este țara din Uniunea Europeană cu cele mai multe decese în urma accidentelor rutiere.

Dincolo de problemele legate de infrastructură, multe decese ar putea fi prevenite dacă s-ar cunoaște regulile, dacă s-ar respecta regulile și dacă șoferii ar fi conștienți că pot contribui la evitarea unor tragedii.

Solicitate de Europa FM, cele mai recente date statistice ale Politiei Române arată că, în prima jumătate a acestui an, pe drumurile din toată țara s-au produs peste 3100 de accidente rutiere grave de circulație, soldate cu 678 de oameni care nu au supraviețuit și  2.989 persoane au fost rănite.

În 2016,  pietonii au fost implicaţi în 2.670 de accidente rutiere grave, iar 1 din 5 accidente a fost provocat de indisciplina pietonilor, in special pentru că traversează neregulamentar.

Precum în cazul șoferilor, pietonii nu sunt atenți la drum din cauza telefonului mobil: vorbesc la telefon, nu se asigură când traversează, trec pe roșu, stau cu căștile in urechi și ascultă muzică, astfel că nu aud ce se petrece în jurul lor.


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează