Confidenţialitate



Aproape de finalul iernii, se deschide sezonul în staţiunea Slănic Moldova


Aproape de finalul iernii, se deschide sezonul în staţiunea Slănic Moldova

Abia acum a nins suficient pentru ca pârtia din staţiunea Slănic Moldova să poată fi folosită de schiori. Tarifele sunt aceleaşi din sezonul trecut.

Sezonul de schi 2020-2021 a început foarte târziu pe pârtia Nemira de la Slănic Moldova.

Lipsa ninsorilor și temperaturile crescute din această iarnă au făcut imposibilă deschiderea pârtiei.

Totuși, în ultimele zile a nins și, chiar dacă nu era suficientă zăpadă, au fost puse în funcțiune și tunurile de zăpadă artificială, astfel încât stratul de omăt să fie numai bun pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Administratorii pârtiei avertizează însă turiștii să țină cont de condițiile de distanțare fizică specifice pandemiei și să nu uite de masca de protecție.

Pârtia va fi deschisă în fiecare zi, iar tarifele de acces au rămas neschimbate față de sezonul trecut. Nemira de la Slănic Moldova este încadrată în categoria pârtiilor ușoare, ideală pentru începători.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează