Confidenţialitate


APCE cere puterii de la București să susțină politic și financiar activitatea Direcției Naționale Anticorupție


APCE cere puterii de la București să susțină politic și financiar activitatea Direcției Naționale Anticorupție

O Rezoluție adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului europeni critică situația din România, Republica Moldova, Bulgaria, Polonia și Turcia.
Întocmită de parlamentarul german creștin-democrat Bernd Fabritius în calitate de raportor, rezoluția 2188/2017 –„ Noi amenințări la adresa statului de drept în țări membre ale Consiliului Europei”, cere autorităților române să “revizuiască legislația penală cît mai curînd posibil” și să “susțină politic și financiar activitatea remarcabilă a DNA” . Documentul a fost adoptat în sedința din 11 octombrie cu 47 voturi pentru, 7 contra și 2 abțineri.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei „solicită autorităților române să susțină o dezbatere publică adecvată privind criteriile constituționale pentru ridicarea imunității parlamentare și să adopte criterii clare în acest sens, respectând recomandările Comisiei de la Veneția.
Guvernanților de la București li se cere să revizuiască legislația penală cât mai curând posibil in concordanță cu deciziile Curții Constituționale care a declarat drept neconstituționale un număr important de articole din Codul penal și din Codul de procedură penală.
Modificările trebuie să se concentreze pe combaterea corupției și abuzul de autoritate prin implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneția și GRECO.
O altă cerință formulată de APCE este asigurarea că principiul separației puterilor este respectat de Guvernul României și de sistemul judiciar în ceea ce privește competențele parlamentului, evitându-se, în special, legiferarea abuzivă prin ordonanțe de urgență.
Puterea de la București este chemată să susțină politic și financiar activitatea- catalogată drept remarcabilă – a Direcției Naționale Anticorupție, respectând cadrul legal și necesitatea unei lupte eficiente împotriva corupției și a abuzului de autoritate.
Nu în ultimul rând, rezoluția cere să se asigure respectarea rolului esențial și autorității Curții Constituționale și Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de către partidele politice.”


Ultimele stiri
Alegerile regionale din Germania: Partidul de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania” ar putea câștiga încă un scrutin. Cancelarul…

Călin Georgescu, ridicat de DIICOT în dosarul presupusei înșelăciuni de peste un milion de euro. Procurorii fac percheziții…

Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Premierul Ilie Bolojan a aprins lumina în cămara cu şmecherii. Dacă cineva se aşteaptă…

ANM: Informare meteo de intensificări ale vântului, răcire accentuată a vremii și ploi moderate cantitativ

Fotbal: Universitatea Craiova a umilit-o pe FCSB cu 5-0, în Superligă

Germania: Alegătorii din Berlin și din landul Pomerania Occidentală votează duminică parlamentele regionale | AUDIO

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Săptămâna la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU

Unul dintre adolescenții implicați în crima de la Cenei va fi internat într-un centru de detenție timp de…

Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs

Un șarpe de peste 1,5 metri a intrat într-un restaurant din Mamaia Sat



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează