Apartamente mai scumpe în aprilie, în marile orase, cu excepția Constanței

Valoarea medie a unui apartament a crescut în aprilie față de martie în marile orașe, cu excepția Constanței, unde prețurile s-au redus.

Potrivit Imobiliare.ro, efectele Covid-19 nu se reflectă, deocamdată, în prețurile apartamentelor. Dintre marile orașe, doar Constanța a avut o evoluție general descendentă, în rest, scăderile sunt preponderent doar pe segmentul vechi.

Pe fondul măsurilor luate de autorități, la nivel național s-a simțit, în luna aprilie, o tendință de scădere a prețurilor apartamentelor.

Astfel, după un avans de 1,8% în martie, Indicele Imobiliare.ro a consemnat, în ultimele 30 de zile, un recul de 1,7% în întreaga țară, de la 1.391 de euro pe metru pătrat util, la 1.367 de euro pe metru pătrat.

Această tendință generală de scădere nu a fost valabilă, însă, și în marile orașe, unde, în cele mai multe cazuri, valoarea medie a unui apartament s-a majorat față de martie (în ciuda unor scăderi consemnate pe câte un segment de piață, adesea cel vechi).

„În rândul marilor orașe, Constanța reprezintă excepția de la regulă: aici, prețurile solicitate de către vânzători s-au diminuat pe ambele segmente de piață analizate, astfel că și evoluția generală la nivel de oraș a fost una descendentă. În celelalte orașe, se observă un trend de scădere doar pe segmentul vechi, segment unde oferta suferă. În aprilie, au fost scoase la vânzare cu 46% mai puține apartamente vechi. De remarcat este că pragul de jos al cererii a fost atins în a doua săptămână din aprilie, moment în care numărul cumprătărilor a reînceput să crească. Săptămâna trecută au fost cu 14% mai mulți cumpărători activi decât în săptămâna anterioară”, subliniază Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Iată cum arată piața imobiliară în câteva mari orașe:

București

După un minus de 3,4% în martie, apartamentele disponibile spre vânzare în Capitală au înregistrat, în aprilie, un avans de 2%, de la o medie de 1.395 de euro pe metru pătrat util, la 1.423 de euro pe metru pătrat. Spre deosebire de luna anterioară, așteptările vânzătorilor s-au majorat pe ambele segmente de piață analizate: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,9%, de la 1.369 la 1.382 de euro pe metru pătrat; după scăderea de 5,8% din martie, unitățile locative nou-construite au consemnat, pe de altă parte, un avans de 2,5%, de la 1.416 la 1.451 de euro pe metru pătrat util.

Brașov

Indicele Imobiliare.ro relevă, pentru luna aprilie, o creștere de 1,8%, de la 1.198 la 1.219 euro pe metru pătrat util. În ciuda avansului general, apartamentele vechi s-au depreciat, în acest răstimp, cu 0,4%, de la 1.185 la 1.180 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, o locuință într-unul dintre ansamblurile rezidențiale nou-construite din Brașov a ajuns la o valoare medie de listare de 1.278 de euro pe metru pătrat.

Cluj-Napoca

În luna aprilie, pretențiile vânzătorilor de apartamente din capitala Transilvaniei s-au majorat, per ansamblu, cu 1,5%, de la o medie de 1.826 de euro pe metru pătrat util, la 1.854 de euro pe metru pătrat. Prețurile nu au avut o tendință ascendentă pe ambele segmente de piață clujene: locuințele vechi s-au depreciat cu 0,9% (de la 1.820 la 1.804 euro pe metru pătrat util), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au apreciat cu 2,8% (de la 1.831 la 1.882 de euro pe metru pătrat).

Constanța

Orașul de la malul mării este singurul dintre marile centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro în care apartamentele disponibile spre vânzare au consemnat, per ansamblu, o scădere luna trecută: este vorba despre un minus de 1,4%, de la 1.247 la 1.229 de euro pe metru pătrat util. Evoluții negative au fost consemnate pe ambele segmente de piață analizate: apartamentele vechi s-au depreciat cu 0,5% (de la 1.241 la 1.235 de euro pe metru pătrat), iar unitățile locative nou-construite cu 2,9% (ajungând să coste 1.220 de euro pe metru pătrat, față de 1.256 de euro pe metru pătrat la finele lui martie).

Iași

În capitala Moldovei, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat, per ansamblu, un avans de 2,5% în aprilie, de la 1.037 la 1.063 de euro pe metru pătrat util. În ultimele 30 de zile, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,5%, de la 1.074 la 1.079 de euro pe metru pătrat. După un recul de 3% consemnat pe parcursul lui martie, apartamentele nou-construite s-au apreciat, pe de altă parte, cu 4,6%, ajungând la o medie de 1.055 de euro pe metru pătrat util (față de 1.009 euro pe metru pătrat util la finele lunii anterioare).

Timișoara

În orașul de pe Bega, suma medie solicitată pentru un apartament, indiferent de anul de construcție, s-a majorat cu 1,1% pe parcursul lui aprilie, cifrându-se acum la 1.325 de euro pe metru pătrat util, față de 1.310 euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi de pe piața timișoreană s-au apreciat, în perioada analizată, cu 1,1%, de la 1.316 la 1.331 de euro pe metru pătrat util. Locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale, pe de altă parte, au cunoscut un avans mai ușor, de 0,2% mai exact, de la 1.294 la 1.296 de euro pe metru pătrat util.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS