Confidenţialitate


Apa potabilă îmbuteliată ar trebui verificată suplimentar


Apa potabilă îmbuteliată ar trebui verificată suplimentar

Apa potabilă îmbuteliată ar trebui să fie verificată suplimentar și când se află pe rafturile magazinelor, cu trei zile înainte de expirarea termenului de valabilitate. Asta pentru că, în timp, se poate schimba compoziția chimică a apei.

În prezent, apa potabilă îmbuteliată este testată legal doar înainte de îmbuteliere şi la 12 ore după, iar dacă a trecut aceste două teste, apa este considerată bună de consum până la expirarea termenului de valabilitate.

Totuşi, în urma analizelor, s-au găsit în apa îmbuteliată aflată pe raftul magazinelor niveluri depăşite ale conţinutului de bacterii sau de substanţe nocive, spune un grup de senatori PSD.

De aceea, social-democratii in cauză vor să modifice legea privind calitatea apei potabile, și să fie verificată suplimentar, apa îmbuteliată. Mai exact, cu trei zile înainte de expirarea termenului de valabilitate şi ori de câte ori există dovezi care atestă prezenţa în aceasta a unor substanţe sau microorganisme care pot constitui „un pericol potenţial” pentru sănătatea umană.

Aceste standarde trebuie trecute astfel pe etichete, iar instituţia abilitată să verifice cauzele modificării compoziţiei apei, precum şi condiţiile de depozitare”, spun iniţiatorii propunerii legislative.

Unul dintre motivele pentru care deputații cer aceste verificări în plus, este acela că, în timp, se poate schimba compoziţia bacteriologică şi chimică a apei potabile îmbuteliate.

 


Ultimele stiri
Un nou mesaj Ro-Alert în nordul județului Tulcea. Dronă detectată la aproximativ patru kilometri est de Vâlcove

Examenul de admitere la liceu – amânat sau anulat? Camera Deputaților a votat un proiect care le prevede…

Protest al mai multor federații sindicale, marți, în fața Ministerului Muncii pentru creșterea salariului minim. Președintele CNS „Cartel…

Modificările la Legea ANI, adoptate de Camera Deputaților. Grindeanu: Am semne de întrebare în ceea ce privește votul…

Averile demnitarilor vor fi din nou publice. Modificările aduse Legii integrității, adoptate în plenul Camerei Deputaților

Senatul a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea dintre șefa CCR și Ilie Bolojan | AUDIO

Nicușor Dan, după reuniunea „Coaliției de Voință”: „Rămânem hotărâți să menținem presiunea asupra Rusiei”

Drona detectată în zona Târgu Bujor s-a prăbușit într-o gospodărie din județul Vrancea. MApN: „nu avea încărcătură explozivă”…

Luna septembrie vine cu oferte tentante pentru turiști prin programul „Litoralul pentru toți”. Reducerile pot ajunge până la…

Orchestra Filarmonicii „George Enescu” concertează pe 26 august la Festivalul de la Ravello, în Italia | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează