Confidenţialitate


Antrenorul Părinților, cu Mirela Retegan și Oana Moraru, părintele Francisc Doboș și Florin Lazăr – VIDEO


Antrenorul Părinților, cu Mirela Retegan și Oana Moraru, părintele Francisc Doboș și Florin Lazăr – VIDEO

De sărbătoarea Floriilor, pentru ortodocși, și de Paștele catolic, Mirela Retegan îi are invitați, prin videocall, pe Oana Moraru, Florin Lazăr și părintele Francisc Doboș.

Oana Moraru ne spune cum se vede școala online din perspectiva profesorilor, care sunt nevoiți să adapteze programa și stilul de predare, acum, în condițiile în care au în fața lor, prin intermediul camerelor, atât elevii, cât și pe părinții și bunicii lor.

Forin Lazăr este un suceavean stabilit la Londra. În Anglia, este agentul artiștilor români și organizează spectacole pentru românii din diaspora. Astăzi, Florin ne primește în casa lui, acolo unde îi cunoaștem pe Maria, Matei și Nicoleta, copiii și soția lui. Cum se vede sărbătoarea Paștelui de la Londra, aflăm de la Florin Lazăr.

Părintele Francisc Doboș ne vorbește despre Paștele catolic și despre cum se desfășoară, pentru catolici, sărbătoarea Învierii Domnului, în aceste zile speciale. Sfaturile părintelui pentru suflet, în ediția de astăzi a emisiunii Antrenorul Părinților cu Mirela Retegan.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează