Confidenţialitate


ANSVSA: Controale la toate fermele de pasari din tara


După apariția unor focare de gripă aviară în Germania, Olanda şi Marea Britanie, ANSVSA a dispus intensificarea la nivel naţional a monitorizării stării de sănătate a efectivelor de păsări. Totodată, vor fi luate măsuri pentru limitarea circulaţiei păsărilor de curte în perimetrele exploataţiilor.

În acelaşi timp, vor fi instruiți fermierii, medicii veterinari de liberă practică, vânătorii şi paznicii fondurilor de vânătoare, privind semnele clinice ale gripei aviare. Aceștia trebuie să anunțe urgent direcțiile județene cu privire la orice suspiciune de boală.

Reprezentanţii ANSVSA precizează că, de la începutul anului şi până în prezent, au fost făcute aproape 60 de transporturi de păsări din Germania, ultimul fiind pe 13 noiembrie. Din Olanda, au fost importate peste 120 de mii de găini, iar din Anglia au fost transportate aproape opt mii de păsări.


Ultimele stiri
Cristian Păun, despre bugetul de stat pentru 2026: Este mai realist și mai prudent decât bugetele pe care le-au făcut…

O nouă dronă, detectată de sistemele MApN în nordul județului Tulcea | Aeronave F-16, ridicate în aer

Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la Consiliul European și Summitul Euro | Întrevedere cu secretarul General…

Garda Națională de Mediu anunță controale în toată țara. Aproape 90% din deșeurile colectate nu sunt reciclate | AUDIO

Tulcea: Mesaj Ro-Alert, transmis populației din nordul județului cu privire la atacurile rusești din apropiere, asupra Ucrainei

A fost inaugurat noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”, funcționabil în aceeași curte cu Baza…

Scandal-monstru între deputatul PSD Adrian Câciu și o colegă de la PNL: „Nu aveți drept la replică”. Liberalii…

Modificări în sistemul medical. Ministrul Sănătății: Vor fi trei categorii de gărzi și introducem o noutate | AUDIO

Ministrul Justiției, despre numirile șefilor la marile parchete: Candidații care nu au primit aviz favorabil de la CSM…

Piața Victoriei: economia României, sub șocul războiului din Iran. Invitat este profesorul de economie Cristian Păun