Confidenţialitate


ANSVSA: 524 de focare de peste porcină și peste 49 000 de animale sacrificate (AUDIO)


Numărul focarelor de pestă porcină africană în România a ajuns la 524, dintre care 521 în gospodăriile populaţiei, a anunţat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Răducu Brănescu

Acesta a mai spus că pesta a avut o evoluţie agresivă, explozivă începând cu 9 iunie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pesta porcină africană este o boală pentru care nu există vaccin, în schimb este foarte agresivă, dar nu afectează sănătatea omului, a subliniat  secretarul de stat Raed Arafat, în urma unei şedinţe la sediul MAI, şi a făcut apel la populaţie să permită autorităţilor uciderea porcilor bolnavi şi să respecte măsurile de prevenire, urmând să fie acordate despăgubiri pentru animale.

“Trebuie să se înţeleagă că această boală nu are vaccin pentru animale, deci este o boală care este fără vaccin, fără tratament, este extrem de agresivă. Important este că ea nu afectează sănătatea omului. Acesta este primul lucru care trebuie să-l transmitem populaţiei. În al doilea rând, pentru a limita răspândirea ei este extrem de necesară colaborarea populaţiei. Asta înseamnă că toate măsurile care se impun, fie că sunt măsuri de a ucide porcii domestici dintr-o zonă afectată, fie alte măsuri – de dezinfecţie, de prevenire – sunt extrem de importante pentru ca această boală să nu se răspândească”, a spus Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Deci, aceste mesaje urmează să facă parte dintr-o campanie intensă care va fi derulată şi prin implicarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, prin toate mijloacele, şi a celorlalte autorităţi implicate şi local şi naţional. Aceste mesaje urmează să fie transmise pe toate căile posibile, inclusiv prin primar, prin biserici, la sate şi prin toate mijloacele astfel încât oamenii să înţeleagă ce înseamnă această boală, să li se explice şi să li se explice că nu pierd nimic dacă anunţă că un porc este bolnav, pentru că ei vor primi despăgubirea care este alocată lor şi cu care Ministerul Finanţelor este de acord şi urmează să fie emisă la fiecare animal, porc care este sacrificat. Acesta este mesajul cel mai important: colaborarea este cea mai importantă soluţie pentru a opri răspândirea”, a explicat Raed Arafat.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Răducu Brănescu, a anunțat că  până în prezent, au fost finalizate 51 de dosare de despăgubire, fiind plătită suma de 130.000 de lei.

“Prin ordin al prefectului s-a constituit o comisie cu reprezentanţii desemnaţi, conform prevederilor legale, care au stabilit nivelul de despăgubire real pentru fiecare porc. Până la acest moment pot să spun că s-au finalizat 51 de dosare de despăgubire fiind plătită suma de 130.000 de lei. De asemenea, sunt în procedură de evaluare alte 86 de dosare”, a adăugat șeful ANSVSA.


Ultimele stiri
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Confuzie în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie sau nu să aleagă…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează