Confidenţialitate


ANPC: Nereguli descoperite în centre de carantină din județul Vâlcea | FOTO


ANPC: Nereguli descoperite în centre de carantină din județul Vâlcea | FOTO

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor anunță că a descoperit nereguli în timpul unor verificări la unitățile care asigură servicii de cazare și catering pentru persoanele aflate în carantină instituționalizată în județul Vâlcea.

În urma controalelor desfășurate, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 77.000 lei.

A fost oprită temporar activitatea unei pensiuni și au fost închise camerele cu probleme la o alta.

La Pensiunea Supca, s-a decis închiderea camerelor care prezintă nereguli până la remedierea deficiențelor.

Lista abaterile constatate:

  • nerespectarea condițiilor de depozitare a alimentelor
  • folosirea de materii prime cu durata valabilității depășită sau care nu erau însoţite de eticheta de produs de unde să rezulte principlalele elemente de identificare şi caracterizare
  • schimbarea stării termice a produselor
  • în spaţiile de pregătire a preparatelor culinare se utilizau ustensile depreciate, iar condiţiile igienice erau necorespunzătoare, respectiv paviment depreciat, pereţi cu urme de grăsime, hote murdare cu urme de grăsime arsă.

ANPC va continua campania de verificări și în perioada următoare, pentru a se asigura că sănătatea și viața consumatorilor nu este pusă în pericol în zonele de comercializare, precum și că drepturile consumatorilor sunt respectate cu strictețe, acestea reprezentând prioritatea activității instituției.


Ultimele stiri
Plutonierul care l-a văzut pe băiețelul de cinci ani, căutat timp de două zile la Sebeșu de Sus:…

Amenzi mai mari pentru gălăgie și muzică la volum ridicat. Camera Deputaților a adoptat legea | AUDIO

Donald Trump a ajuns în China. Discuțiile cu liderul Xi Jinping vor viza, printre altele, comerțul și conflictele…

Concluziile summitului B9. Secretarul general al NATO: „Rusia rămâne amenințarea directă a NATO. Nu putem lăsa garda jos”…

Ce poate face România pentru a evita o criză economică profundă. Analist economic: E nevoie de disciplină fiscal-bugetară…

Discuții la Cotroceni între Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska, în ziua summitului B9 | GALERIE FOTO

Liderul partidului Reform UK, Nigel Farage, investigat de Parlamentul britanic pentru o donație de cinci milioane de lire…

Un vaccin împotriva malariei, dezvoltat de cercetători australieni

Declarația comună adoptată la București, în cadrul summitului B9. Statele reafirmă sprijinul NATO pentru apărarea Flancului Estic și…

PSD, mai multe variante pentru viitorul Guvern. Grindeanu, privind consultările de la Cotroceni: „Mandatul cu care mergem este…