Confidenţialitate


ANOFM / Cea mai mare indemnizatie de somaj din 2014 – 7.100 lei/luna / Incasata de un fost director


‘

‘

Cea mai mare indemnizaţie de şomaj acordată anul trecut a fost de 7.103 lei și a fost încasată de un fost director general al unei societăţi comerciale din Capitală, potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

‘

De asemenea, un şef de serviciu din Braşov, ajuns şomer, a încasat lunar aproximativ 5.300 de lei, iar un fost director de bancă, aflat în aceeaşi situaţie, a primit lunar peste 4.700 de lei.

‘

Potrivit ANOFM, indemnizațiile de șomaj de peste 3 mii de lei au revenit unor șomeri care au ocupat funcții de conducere în diverse societăți: printre ei, un contabil-șef, un manager ieșean dar și manageri de proiect.

‘

Potrivit legii, indemnizația de șomaj se acordă, pe perioade stabilite diferențiat, în funcție de perioada angajării.

‘

Spre exemplu, se acordă timp de şase luni pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, nouă luni pentru cele cu un stagiu de cotizare de cel puţin cinci ani şi 12 luni pentru cei care au cotizat o perioadă mai mare de 10 ani.

‘


Ultimele stiri
Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează