Confidenţialitate


ANM: Vreme geroasă la Bucureşti, cer variabil, lapoviţă şi ninsoare, până marţi dimineaţa


ANM: Vreme geroasă la Bucureşti, cer variabil, lapoviţă şi ninsoare, până marţi dimineaţa

Sursa foto: Inquam Photos

Meteorologii prognozează o vreme geroasă pentru Municipiul Bucureşti, cu cer variabil, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi temperaturi scăzute, până marţi dimineaţa.

Astfel, în perioada 9 ianuarie, ora 10.00 – 10 ianuarie, ora 8.00, în Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, iar spre dimineaţă va creşte probabilitatea pentru precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), ce pot favoriza depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi cuprinsă între -2 şi zero grade.

De sâmbătă dimineaţa până duminică, la ora 8.00, cerul va fi mai mult noros şi, temporar, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, urmând să se depună strat de zăpadă, mai ales noaptea, în jurul a 5 cm. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, în timp ce minima va oscila între -5 şi -4 grade.

De asemenea, în intervalul 11 ianuarie, ora 8.00 – 12 ianuarie, ora 8.00, vremea va deveni deosebit de rece în Bucureşti, cerul va fi noros şi va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi ajunge la cel mult -2 grade, iar cea minimă la -5 grade, notează Agerpres.

Totodată, între 12 ianuarie, ora 8.00, şi 13 ianuarie, ora 10.00, vremea va fi deosebit de rece, iar cerul va fi variabil şi vântul va sufla slab până la moderat. Maxima termică se va situa în jurul valorii de -1 grad, în timp ce minima va fi ajunge la -10 grade.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 9 ianuarie ora 10.00 – 13 ianuarie, ora 10.00, Municipiul Bucureşti se va afla sub incidenţa unui mesaj de informare meteorologică ce vizează vreme deosebit de rece, precipitaţii mixte şi polei, ninsori şi strat de zăpadă.


Ultimele stiri
DEȘTEPTAREA: 4 ani de război. Ce urmează pentru Ucraina? Armand Goșu explică cele 3 scenarii | VIDEO

Legea care permite ca numele din timpul căsătoriei să poată fi păstrat după divorț, fără consimțământul soțului sau…

Cod portocaliu de viscol la munte. Avertizarea intră în vigoare la ora 12:00 | AUDIO

Candidații pentru conducerea DNA, audiați la Ministerul Justiției | AUDIO

Anchetă la Târgu Jiu după ce o bancă sculptată de Constantin Brâncuși a fost distrusă | AUDIO

George Roman, reprezentantul Asociației Salvați Copiii: „Sunt medici care spun că vaccinarea este un atentat la adresa copiilor.…

Moțiunea simplă împotriva ministrei de Externe, Oana Țoiu, respinsă în Senat | AUDIO

Liderii Coaliției au ajuns la un acord privind reforma administrației și pachetul de relansare economică. Ce altă măsuri…

1.800 de români din regiunea Cernăuți au murit pe front în războiul declanșat de Rusia | AUDIO

Ion Duvac, membru al comisiei pentru abuzurile psihologilor, acuzat de hărțuire sexuală. Poliția Capitalei s-a autosesizat | AUDIO