Confidenţialitate


ANM: Temperaturile medii nu mai depășesc 8 grade Celsius în noiembrie


ANM: Temperaturile medii nu mai depășesc 8 grade Celsius în noiembrie

Temperatura medie a lunii noiembrie nu mai depăşeşte 8 grade Celsius decât, poate, în zona litoralului, în timp ce la nivel de precipitaţii acestea vor fi în uşoară creştere faţă de octombrie, reiese din prognoza meteorologică a perioadei analizate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Luna noiembrie mai păstrează, cel puţin în prima sa decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă, dar treptat, spre sfârşitul lunii, lapoviţa şi uneori ninsoarea anunţă sosirea iernii.

În nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc adesea deasupra ţării noastre, astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile de-a rândul. În aceste condiţii, şi valorile termice marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie, se arată în prognoză.

Potrivit ANM, din datele înregistrate în perioada 1961- 2017 la staţiile meteorologice din reţeaua meteorologică naţională, se constată că temperatura medie multianuală a lunii noiembrie nu mai depăşeşte 8 grade Celsius decât în zona litoralului. În zonele joase din Dobrogea şi Banat, dar şi în Lunca Dunării, mediile de temperatură se situează între 6 şi 8 grade Celsius.

În acelaşi timp, în zonele de câmpie şi de deal din Muntenia, Oltenia, Moldova, Banat, Crişana şi Maramureş sunt caracteristice valori medii între 4 şi 6 grade Celsius, iar în Transilvania, Bucovina şi în Subcarpaţii Moldovei temperatura medie variază între 2 şi 4 grade Celsius.

În zona montană joasă şi în depresiunile intra-montane sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între -2 şi 2 grade Celsius, iar în zona montană înaltă (la peste 1.500 metri) aceste valori coboară sub -4 grade Celsius, potrivit Agerpres.

Prognoza ANM valabilă pentru noiembrie menţionează că, la nivel de precipitaţii, se înregistrează o uşoară creştere faţă de luna precedentă, observându-se o creştere a cantităţilor lunare în sudul şi sud-vestul ţării, precum şi în vestul şi nord-vestul acesteia, ca urmare a aportului de aer umed dinspre Marea Mediterană.

“În aceste zone, mediile multianuale sunt cuprinse între 50 şi 75 l/mp. Cantităţi lunare, medii multianuale între 20 şi 50 l/mp sunt caracteristice Dobrogei, estului Munteniei, Moldovei şi celei mai mari părţi a Transilvaniei. De asemenea, valori între 75 şi 100 l/mp se înregistrează în zona montană înaltă”, notează ANM.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria