Confidenţialitate


ANM: Atenţionare de ploi și vijelii pentru 25 judeţe ale țării


ANM: Atenţionare de ploi și vijelii pentru 25 judeţe ale țării

Administraţia Naţională de Meteorologiea emis, duminică, o atenţionare meteo Cod galben de ploi pentru 25 judeţe din Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, Muntenia şi Moldova, care va fi în vigoare în următoarele ore.

Potrivit ANM, între orele 13:00 – 23:00, în Crişana, Maramureş, Transilvania, la munte şi local, mai ales la deal, în Muntenia, Moldova şi Oltenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se vor manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 25 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii mai restrânse şi în sudul şi sud-estul teritoriului, precizează meteorologii.

Sub cod galben se vor afla judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Arad, Alba, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Caraş-Severin (parţial) şi Gorj (parţial).

În Capitală, vor fi descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Cerul va avea înnorări temporare, mai accentuate după-amiaza şi seara, când vor fi perioade cu averse (3 – 5 l/mp, izolat posibil peste 10 l/mp), descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

FOTO: Pixabay


Ultimele stiri
Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează