Confidenţialitate


ANM a emis cod galben și cod portocaliu de ploi abundente și ninsori la munte


ANM a emis cod galben și cod portocaliu de ploi abundente și ninsori la munte

Vremea se schimbă radical în următoarele zile. Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben și cod portocaliu de precipitații abundente și ninsori la munte.

Prima atenționare cod galben intră în vigoare miercuri, 19 aprilie, de la ora 04.00, și este valabilă până miercuri seară, la ora 18.00.

Potrivit ANM, în intervalul menţionat precipitaţiile vor cuprinde jumãtatea de sud-vest a țării şi cea mai mare parte a zonei de munte.

”În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montanã vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apã vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50…55 km/h.”

Meteorologii mai spun că la munte, ”cu precădere la altitudini de peste 1400 m se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificãri cu rafale de peste 60…70 km/h, viscolind ninsoarea.”

Codul portocaliu va intra în vigoare tot miercuri, 19 aprilie, la ora 09.00, și va fi valabil până miercuri la ora 18. Sunt vizate zonele montane din județele Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea și Argeș.

”În zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu peste 80…100 km/h, viscolind puternic zãpada şi reducând vizibilitatea sub 50 m”

 

A doua avertizare cod galben va fi valabilă de miercuri, 19 aprilie, ora 10, până vineri, 21 aprilie, ora 10.

”În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în dupã-amiaza zilei de joi (20 aprilie) şi în noaptea de joi spre vineri (20/21 aprilie), aria acestora se va restrânge cãtre est. În aceste zone, cantitãţile de apã vor depãşi 25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, 50…60 l/mp”, anunță ANM.

La munte va continua sã ningã şi se va depune strat de zăpadă.

”În restul ţării va ploua, iar începând din noaptea de miercuri spre joi (19/20 aprilie), în Moldova şi pe arii mai restrânse în Maramureş, Transilvania şi trecãtor în zona deluroasă din sud se vor semnala precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va avea intensificãri temporare îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, unde vitezele la rafalã vor atinge 50…60 km/h.”

Potrivit meteorologilor, vremea va deveni deosebit de rece pentru aceastã perioadă în toate regiunile. Temperaturile maxime nu vor mai trece de 10…12 grade în majoritatea regiunilor.

Al doilea cod portocaliu va fi valabil în perioada 19 aprilie, ora 18.00 – 21 aprilie, ora 06.00.

Vor fi afectate zonele din Carpaţii Meridionali şi Orientali. Mai exact, sunt vizate județele Suceava, Neamț, Harghita, Bacău, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Argeș, Vâlcea și Sibiu.

”În Carpaţii Meridionali şi Orientali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zãpadã, iar vântul va avea intensificãri cu rafale de 60…70 km/h şi peste 80…90 km/h, pe creste, viscolind puternic ninsoarea şi reducând vizibilitatea.”


Ultimele stiri
Sorana Cârstea – campioană la Transylvania Open. Ea a învins-o categoric pe Emma Răducanu

Ministerul Culturii: Zile la rând au fost semnale că se întâmplă ceva cu turnul Bisericii Reformate din Cehu…

S-a stins din viață actrița care a jucat în Arabela, serialul cehoslovac pentru copii, foarte popular în România,…

Mai mulți medici de la Spitalul de Recuperare din Borșa refuză să mai facă gărzi la Urgențe. Invocă…

O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…