Confidenţialitate


ANI verifică declarația de avere a lui Florin Secureanu, fostul manager al Spitalului Malaxa din București


ANI verifică declarația de avere a lui Florin Secureanu, fostul manager al Spitalului Malaxa din București

Inspectorii Agenției Naționale de Integritate încearcă să afle dacă există diferențe nejustificate între averea dobândită de Florin Secureanu și veniturile realizate de acesta în ultimii 9 ani, cât a condus spitalul –   spun surse citate de agenția news.ro.

Florin Secureanu a fost demis ieri după ce presa a dezvăluit că scotea bani din bugetul spitalului, prin intermediul unor facturi fictive.

În ultima declarație de avere, fostul manager al Spitalului Nicolae Malaxa din București, Florin Secureanu a menționat venituri de peste 70.00 de lei obținute în ultimul an ca director al spitalului. Ca medic chirurg în cadrul aceleiași unități medicale a câștigat aproape 30.000 de lei. Doctor în științe medicale, acesta predă și la facultatea de Medicină din cadrul Universității Titu Maiorescu, de unde a încasat, în ultimul an, 15.000.  Are de asemenea un doctorat la Academia de Informații din subordinea SRI, este cavaler de Malta și membru al Fundației Constantin Brâncuși.

Deține alături de fosta sa soție, 3 terenuri intravilane, unul în București, unul în localitatea Săftica din Ilfov și altul în județul Dâmbovița, cu o suprafață totală de peste 3800 de metri pătrați, precum și 4 terenuri agricole, într-o comună din județul Mureș.

Florin Secureanu are o mașină Rover 620, o casă de 300 de metri pătrați și un apartament, ambele locuințe în București, obținute în urma unor donații. Fostul manager al Spitalului Malaxa mai deține alte 2 apartamente cumpărate în Târgoviște și Târgu Ocna.

Tot în declarația de avere, sunt menționate tablouri și bijuterii în valoare de 11.000 de euro, dar și două credite la bănci, de 76.000 de lei, respectiv 10.000 de euro, precum și un împrumut de 20.000 de euro pe care trebuie să îl restituie unei persoane până anul viitor.

Potrivit jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor, Florin Secureanu se regăsește și pe lista luptătorilor pentru victoria revoluției. Certificatul de revoluționar îi aduce diverse beneficii, cum ar fi scutiri de taxe și impozite și o indemnizație lunară de 2000 de lei, care nu este însă menționată în declarația de avere.

 

 

 


Ultimele stiri
Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…

Primarul Sectorului 4 cere ca plata apei calde și a căldurii să depindă de temperatura la care acestea…

Marea Britanie: Directorul de comunicare al premierului Keir Starmer a demisionat în contextul scandalului Epstein | AUDIO

România, locul doi la nivel mondial în clasamentul țărilor cu cele mai multe comenzi de pizza în anul…

AUR invită PSD să facă o alianță. Petrișor Peiu: Așa ar fi corect: să plece Guvernul și/sau președintele…

Tineri din UE, inclusiv români, acuzați că ar frauda sistemul britanic de împrumuturi pentru studenți | AUDIO