Confidenţialitate


Angajații APIA anunță noi proteste


Angajații APIA anunță noi proteste

Continuă protestele angajaților APIA, nemulțumiți că de la 1 ianuarie le vor fi reduse salariile cu sume cuprinse între 700 și 2.800 de lei.

O altă nemulțumire a salariaților din Angentiile de Plăți în Agricultură este că cei din birourile județene câștigă mult mai puțin decât cei care lucrează la București.

În același timp, sindicaliștii pregătesc și un protest mai mare, miercuri, în fața Guvernului.

„Noi transmitem că muncim și că știm că fermierii sunt partenerii noștri. Ca să facem plățile cum le-am făcut și până acum, trebuie să fim remunerați corespunzător. Începând cu 1 ianuarie, salariile noastre vor scădea.” spune Octavian Mateescu, liderul Federației Sindicatelor din APIA. 

El mai adaugă că manifestațiile vor fi organizate și că ar putea să se desfășoare miercuri la Palatul Victoria, la Guvern.

În urmă cu puțin timp, ministrul Agriculturii, Petre Daea le-a spus sindicaliștilor să stea liniștiți și să muncească. Mesajul său s-a schimbat.

Șeful de la Agricultură le-a transmis angajaților APIA că trebuie să se gândească, în primul rând, la fermieri.

„Cei care se află la APIA și care trebuie să ducă banii la fermieri pentru că este agenție de plăți și primul lucru pe care trebuie să îl conștientizeze când intră în biroul de lucru, este plătit remunerat, de către rezultatele economice ale rețelei, să se gândească în primul rând că a venit sî plătească cuiva, ceva.” declară Ministrul Agriculturii, Petre Daea.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează