Confidenţialitate


Andreea Marin se întoarce la TVR


Andreea Marin se întoarce la TVR

Andreea Marin va realiza un nou program la postul public de televiziune.

„Acolo m-am construit ca om de televiziune, când am pășit în acest domeniu eram studentă la informatică și habar nu aveam ce înseamnă munca la TV. Acolo, la TVR, se reclădește acum, cărămidă peste cărămidă, și oamenii care au fost strâns legați de istoria televiziunii naționale – din care ulterior au plecat mulți dintre cei ce sunt acum în media în privat – sunt primii care pot pune umărul acum, mai mult ca oricând. Mi s-a propus să creez un nou format cu care să mă întorc acasă, la TVR.

M-am gândit foarte bine: știu că exista nostalgia spectacolului în direct, în care și eu mă simt cel mai bine, adrenalina transmisiunilor live mă face să dau tot ce-i mai bun, însă acum, în pandemia pe care o traversăm, a propune un format cu public mare nu e o idee prea bună. Așa că am gândit un format inedit pentru mine, care să le aducă oamenilor valori similare cu cele pe care eu știu că le iubesc și le asociază cu persoana mea, îmbogățite cu noi valori potrivite acestor timpuri, cu emoții care să îi îmbogățească interior, care să îi motiveze, să îi inspire, exact ce avem nevoie în prezent”, a declarat Andreea Marin

„Nu există nu se poate! E vorba tatălui meu care a devenit motto-ul vieții mele apoi și care devine acum titlul emisiunii mele”,spune vedeta TV a cărei emisiune va fi difuzată de TVR 2 din 12 octombrie.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează