Confidenţialitate


Andra a cântat alături de Andreea Esca, Luminița Anghel și Călin Goia la Ateneu, în sprijinul copiilor


Andra a cântat alături de Andreea Esca, Luminița Anghel și Călin Goia la Ateneu, în sprijinul copiilor

Andra a susținut concertul „Andra for Hope” în sprijinul familiilor aflate în programul de prevenire a separării copilului de familie desfășurat de Fundația Hope and Homes for Children în România.

Alături de ea, pe scena Ateneului Român, au urcat, în premieră, Andreea Esca, Luminița Anghel, Călin Goia, Andi Moisescu și Alex Velea și, împreună, au interpretat colinde și cântece de Crăciun din repertoriul românesc și internațional.

Pe parcursul a aproape două ore, cei peste 700 de spectatori din sala Ateneului au asistat la un regal muzical oferit de Andra și invitații săi.

“În această perioadă a Crăciunului, toți suntem fericiți că putem sta în jurul bradului împreună cu familiile noastre, cu copiii, cu părinții, cu bunicii, cu prietenii, dar, din păcate, în România există foarte multe familii care nu își mai pot permite să își țină copiii acasă și trebuie să îi dea în grija statului pentru că nu mai au ce le pune pe masă. Pentru aceste familii suntem aici și vom putea oferi unor copii cel mai minunat dar, acela de a fi alături de părinții lor”, a spus Andrea Esca pe scena Ateneului Român.

„Alături de mine au urcat pe scenă oameni minunați, talentați și cu suflete mari. Le mulțumesc tuturor că au acceptat invitația mea de a face Crăciunul mai frumos pentru familiile sărace. Mulțumesc tuturor celor care au venit și au sprijinit acest concert. Fiecare colind a fost o rugăciune pentru copiii care riscă sa fie abandonați din cauza sărăciei. Noi suntem speranța lor”, a declarat Andra.

„Acest concert încununează un an cu multe reușite pentru Hope and Homes for Children. Încheiem acest an cu mai mulți copii fericiți și familii unite, un număr mai mare de oameni cărora le-am făcut viețile mai bune. Acest concert ne aduce totodată mai aproape de sufletele românilor, pentru că ei înțeleg din ce în ce mai mult ce înseamnă responsabilitatea socială. Îi mulțumesc Andrei pentru că a devenit parte a miracolului pe care împreună îl plămădim: vocea ei, crezul nostru că locul fiecărui copil e în familie și susținerea publicului, toate acestea salvează copiii de la perspectiva unei copilării fără părinți”, a spus Ștefan Dărăbuș, Director regional, Europa Centrală și de Sud, Hope and Homes for Children.

În România, 39% dintre copii trăiesc în condiții de sărăcie, ceea ce duce de multe ori la abandonarea lor în orfelinate. De aproape 20 de ani de când este prezentă în România, Fundația Hope and Homes for Children se străduiește să ajute cât mai multe familii dezavantajate să își păstreze copiii alături și să nu îi abandoneze în instituțiile de stat, unde cresc lipsiți de dragostea și căldura unei familii. Prin eforturile Hope and Homes for Children şi ale partenerilor săi, aproape 5.000 de copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 912 urmează să părăsească instituțiile în curs de închidere.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”