Confidenţialitate


Anchetatorii au încheiat perchezițiile la casa lui Gheorghe Dincă


Anchetatorii au încheiat perchezițiile la casa lui Gheorghe Dincă

S-au încheiat joi cele mai ample percheziții care au fost făcute vreodată în România într-un caz de crimă. Aproape 3.000 de metri pătrați au fost verificați iar anchetatorii spun că au găsit 37 de locuri în care structura pământului a fost răscolită. În căutarea unor probe, aceștia au săpat gropi, unele cu diametrul de câțiva metri și adânci de până la 6 metri.

Printre descoperiri, oseminte găsite sub plăcile de beton turnate în curtea casei.Oasele sunt acum expertizate de specialiștii de la INML care urmează să stabilească dacă acestea provin de la un om sau sunt de natură animală.

Anchetatorii au secat fântâna din curte și au golit fosa septică. Mașina cu care Gheorghe Dincă și-a răpit victimele a fost verificată în detaliu. De aici au fost recoltate câteva zeci de fire de păr, dar și accesorii, pe care familiile Luizei și Alexandrei nu le recunosc.

Anchetatorii au adunat mii de probe, pe care le-au transportat cu 7 camioane la INML, pentru a fi expertizate.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu