Confidenţialitate


Anchetă la Vaslui : Un echipaj de la Ambulanţă a fost agresat de rudele unei paciente


Anchetă la Vaslui : Un echipaj de la Ambulanţă a fost agresat de rudele unei paciente

Poliţia a declanşat o anchetă în cazul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Vaslui care a fost agresat şi ameninţat cu cuţitele de către rudele unei adolsecente pentru care se solicitase sprijin medical.

Asistentul şi şoferul ambulanţei au abandonat maşina de serviciu şi au fugit pentru a scăpa de furia agresorilor.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, incidentul s-a petrecut într-un cartier din oraşul Negreşti, în momentul în care echipajul medical intervenea în cazul unei adolescente de 16 ani, cu sângerări în zona vaginală.

Deranjaţi de întrebările adresate la telefon de către dispecerul de serviciu, rudele tinerei i-au agresat pe asistentul şi şoferul maşinii de ambulanţă în momentul în care a ajuns la locul solicitării.

Cei doi angajaţi ai SAJ şi-au alertat colegii din dispecerat, aceştia cerând sprijinul Poliţiei şi al Jandarmeriei. Însoţiţi de forţele de ordine, asistentul medical şi şoferul autosanitarei au revenit la locuinţa adolescentei, pe care au preluat-o cu ambulanţa şi au transportat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, niciunul dintre presupuşii agresori nu a mai fost găsit la locul incidentului.

Asistentul medical implicat în incident a rămas şi el internat în spital în momentul în care a transportat-o pe adolescentă la unitatea medicală, în condiţiile în care a suferit un puseu de tensiune arterială.


Ultimele stiri
Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează