Confidenţialitate


Anchetă DSP la SJU Piatra-Neamț, unde un bebeluș a murit imediat după naștere


Anchetă DSP la SJU Piatra-Neamț, unde un bebeluș a murit imediat după naștere

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ a declanşat, luni, o anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ, unde un bebeluş a murit la scurt timp de la naştere, iar fratele său geamăn a fost infectat cu bacteria Klebsiella, fiind transferat la Iaşi.

Inspectorii sanitari din Neamţ au făcut şi în urmă cu două săptămâni verificări la unitatea medicală, inclusiv în salonul unde au fost internaţi nou-născuţii, fără să fie găsite probleme.

S-a dispus din nou un control cu recoltare de teste de sanitaţie din Secţia de nou-născuţi de către inspectorii Departamentului de control al DSP Neamţ. Rezultatele anchetei epidemiologice vor fi comunicate după obţinerea rezultatelor microscopice ale necreopsiei şi ale celorlalte probe de sanitaţie”, a declarat,  pentru News.ro,  purtătorul de cuv al DSP Neamţ, Mirela Grădinaru.

Ea a precizat că inspectorii sanitari au făcut verificări la SJU Piatra Neamţ şi în 12 iulie, însă toate probele de sanitaţie recoltate, respectiv de aeromicrofloră, de pe suprafeţe şi de pe mâinile personalului, au fost conforme, inclusiv cele prelevate din salonul în care au fost internaţi gemenii.

Medicii de la Maternitatea ”Cuza Vodă” din Iaşi, unde este internat fratele geamăn al bebeluşului mort la SJU Piatra Neamţ, spun că acesta răspunde bine la tratament, evoluţia sa fiind bună.

Rezultatele analizelor au confirmat existenţa infecţiei cu Klebsiella, dar copilul se simte bine, starea lui este stabilă. Răspunde bine la tratament, creşte în greutate în fiecare zi, evoluţia este bună. Copilul n-a fost niciodată în stare gravă, nu a fost resuscitat. Unii bebeluşi reacţionează mai rău la Klebsiella, alţii mai bine, cum este şi cazul copilaşului din Neamţ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Maternităţii ”Cuza Vodă” din Iaşi, medicul Anca Bivoleanu.

Un bebeluş născut prematur a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Piatra Neamţ, iar fratele său geamăn a fost transferat, în urma solicitării părinţilor, la un spital din Iaşi, în prezent starea acestuia fiind stabilă. Reprezentanţii spitalului ieşean spun că bebeluşul ar avea o infecţie intraspitalicească, cu Klebsiella.

Cei doi bebeluşi gemeni au fost născuţi prematur la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ, în 9 iulie, în urma unei operaţii de cezariană. După câteva zile de la naştere, unul dintre bebeluşi a murit.

 


Ultimele stiri
Cătălin Predoiu, despre fugarul Emil Gânj: Nu este un caz simplu. Se fac eforturi zi și noapte pentru…

Gorj: Turiști evacuați dintr-un hotel din Târgu Jiu după ce în camere s-au găsit ploșnițe. Cum se apără…

Nicușor Dan: Trebuie să transmitem acelor foști parteneri care doar se gândesc că ar putea să își amenințe…

Un nou proiect de lege depus la Parlament stabilește ce se întâmplă cu SRL-urile atunci când asociatul unic…

Aeroportul Internațional din Chișinău va purta numele compozitorului Eugen Doga | AUDIO

General condamnat la aproape patru ani de închisoare cu executare după ce a condus băut și a dat…

A început evaluarea funcționarilor de la Guvern. Ce li se cere pentru a-și păstra pozițiile. Lider de sindicat:…

Brașov: Autoritățile vor ridica un gard electric în Râșnov împotriva urșilor. Primii 800 de metri au fost deja…

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi reluat în perioada următoare. Bugetul alocat va fi mai mic cu…

Rusia a lansat azi-noapte un atac cu drone în orașul Ismail din Ucraina, aproape de comuna Chilia Veche.…