Confidenţialitate


Anca Todoni și Gabriela Ruse, calificare pe tabloul principal la Australian Open. Alte 3 românce au fost acceptate direct | AUDIO


Anca Todoni și Gabriela Ruse, calificare pe tabloul principal la Australian Open. Alte 3 românce au fost acceptate direct | AUDIO

Anca Todoni, pentru prima dată pe tabloul principal la Australian Open. A trecut de ultima etapă a calificărilor. Aceeași performanță și pentru Gabriela Ruse. Calificată deja în primul tur – Sorana Cîrstea o va întâlni pe Elena Svitolina.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Anca Todoni  în vârsta de 20 ani și locul 110 WTA s-a impus în turul final al calificărilor în faţa americancei Varvara Lepchenko (cu 6-3, 6-2, după o oră şi 16 minute). Ea va juca pentru a doua oară pe tabloul principal al unui Grand Slam, după prezența de anul trecut de la Wimbledon.

Gabriela Ruse a învis-o în ultima fază a calificărilor pe jucătoarea din SUA – Emina Bektas cu 6-2, 7-5, după o oră şi 34 de minute.

Astfel, numărul româncelor de pe tabloul principal de simplu la Australian Open a ajuns la cinci, după ce Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian şi Irina Begu au fost acceptate direct.

Sorana Cîrstea o va înfrunta pe ucraineanca Elina Svitolina în prima rundă a turneului Australian Open. Jaqueline Cristian şi Irina Begu, vor înfrunta jucătoare venite din calificări.

Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda și Manases Sandor

Citește și: Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman, admise la universități din SUA: „Abia aștept să mă alătur acestei familii uimitoare’’ | AUDIO


Ultimele stiri
Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează