Confidenţialitate


Anca Jurma a renunțat la șefia DNA


Anca Jurma a renunțat la șefia DNA

Anunțul a fost făcut de Ministrul justiției, Tudorel Toader, la finalul ședinței CSM.

Potrivit ministrului Justiției, Anca Jurma a anunțat, prin intermediul unei scrisori transmise Secției pentru procurori a CSM, că nu mai vrea să continue mandatul interimar la conducerea DNA.

“În timpul ședinței, în timpul deliberărilor, la secție s-a primit o declarație din partea doamnei Jurma prin care renunță la consimțământul prealabil acordat. În cazul acesta, Secția nu avea cum decât să ia act de voința dânsei, de retragere a acordului și vom vedea ce va decide Secția la o ședință ulterioară”, a declarat Tudorel Toader.

Întrebat dacă asta înseamnă că urmează o altă persoană la conducerea interimară a DNA, Toader a replicat: “Altă soluție nu ai. Sigur, altă propunere, sigur, și CSM-ul, Secția pentru procurori se va întâlni joia viitoare și probabil se va decide”.

“Acordul de voință este o chestiune strict personală. Dânsa cred că este cea mai în măsură să spună în condiții și-a exprimat acordul și în ce condiții și l-a retras. Personal, nu pot să mă substitui domniei sale în a da explicații (…) Am convingerea că Secția pentru procurori va identifica cel puțin provizoriu un procuror care să-și asume responsabilitățile respective, care să respecte dorința cuiva de a nu continua în această funcție”, a completat Toader.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a discutat luni, propunerea de prelungire a delegării procurorului Anca Jurma la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

La începutul ședinței, Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, referitor la propunerea de prelungire a delegării Ancăi Jurma la conducerea DNA, discutată luni de CSM, că speră că Secția pentru procurori va alege calea statului de drept și va abandona posibilitățile de împuternicire în funcții.

“Procedura nu este finalizată din moment ce se discută despre o nouă împuternicire și se va finaliza. În țară, sunt foarte mulți, majoritatea procurorilor, oameni onești, oameni de bună credință și bine pregătiți profesional. Eu am convingerea că Secția de procurori va alege calea statului de drept, calea de protecție a drepturilor și libertăților și va abandona posibilitățile de împuternicire în funcții, indiferent de nivel, a celor care ..am auzit în interceptări sau în convorbiri din astea recente hai să-l facem pe ăla, hai să facem dosar la celălalt, hai să nu știu ce.

România este țară euopeană, valorile democrației trebuie să nu fie doar garantate în Constituție, trebuie protejate și realizate în activitatea organelor judiciare”, a declarat Tudorel Toader.

Procuroarea Anca Jurma a asigurat conducerea interimară a Direcției Naționale Anticorupție, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat la începutul lunii iulie 2018 decretul de revocare din funcție a Laurei Codruța Kovesi.

Anca Jurma a îndeplinit pe parcursul a două mandate atribuțiile de procuror șef al Serviciului de cooperare internațională și programe din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, iar ulterior a fost numită consilier al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează