Confidenţialitate


Anca Hanu în APOLODOR, spectacol concert de Ada Milea: ”Să-mi scot Savantul de pe cap și să-mi pun peruca pentru Doamna de la Operă!”


Anca Hanu în APOLODOR, spectacol concert de Ada Milea: ”Să-mi scot Savantul de pe cap și să-mi pun peruca pentru Doamna de la Operă!”

Actriță a Teatrului Național Cluj-Napoca, ANCA HANU devine, pe rând, Savantul și Doamna de la Operă din ”Apolodor”, apoi găinușa Mizzi din ”Mein Kampf” și Regina din ”UbuZdup”. Toate aceste trei spectacole fac parte din selecția oficială a Festivalului Național de Teatru care va începe vineri, 23 octombrie, în București. Amănunte – miercuri, 21 octombrie, la ora 16.50, în rubrica ”Sus cortina!”, la Europa FM.

Anca Hanu, câștigătoarea premiului UNITER 2015 pentru ”Cea mai bună actriță în rol principal” pentru interpretarea rolului din ”Amalia respiră adânc” (Teatrul Naíonal Cluj-Napoca) – va fi prezentă în trei spectacole în cadrul Festivalului Național de Teatru.

Între acestea, ”APOLODOR”, un spectacol-concert, realizat de Ada Milea, care prezintă călătoria  pinguinului creat de poetul supra-realist Gellu Naum.  Aventura lui Apolodor pornește din frigiderul în care se ghemuia la circ, având ca destinație Antarctica. O reprezentație pe muzica Adei Milea, cu măști și peruci, cu dans în frigider și cu un glob pământesc.

Iorgu Ianuși a stat de vorbă cu actrița Anca Hanu:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

”Apolodor” este un spectacol foarte complex, spre deosebire de ”Insula”, spectacol concert realizat tot de Ada Milea, care era o poveste spusă sub formă de concert. În ”Apolodor” sunt mai multe planuri. În primul rând, e spectacolul din fundal, un joc din umbre. Apoi, noi, care însoțim personajele-umbră din spate. E un du-te, vino, din spate în față, pentru ca spectatorii să înțeleagă că umbrele se fac live. Eu am acum senzația pe care am avut-o la repetiții, când era perioada descoperirilor – oare cum o să fie cu umbrele, cu cântatul? … Cumva, forfota aceea din spate – chiar aseară am avut spectacol (12octombrie – n.r.) –  o trăiesc și acum, când jucăm a nu știu câta oară spectacolul. Anca HANU

 

Apolodor-Frigider

 

 

 

 

 

A fost un exercițiu foarte bun! Pe măsură ce Apolodor înaintează în drumul lui, noi ne transformăm, trebuie să fim pe rând marinari, tâlhari, cowboy. E un fel de ”Apolodor la Jocurile Olimpice” (râde) pentru că a trebuit să scoatem un chipiu, să punem o perucă, să scoatem microfonul, să-l punem jos, să folosim intrumentele aflate în lateral. Pe fiecare parte a scenei, dacă te uiți, se desfășoară un mic spectacol. Schimbările acestea sunt necesare. Evident, Ada Milea a venit cu ideea aceasta, pentru a reda cât mai frumos călătoria lui. Adică, mergem împreună cu el, nu însoțim doar muzical personajul. ANCA HANU

 

adaMilea

 

 

 

 

 

Aseară, de exemplu (12 octombrie – n.r.), am ajuns la cântecul lui Apolodor, ”Aselenizare”. ”După aselenizare, n-am vrut să fac nicio plimbare…” E foarte important ca în acel moment să nu miște nimeni în front! Pentru următorul cântec eu trebuie să-mi spun o perucă. Și-mi zic: ”Bun, acum cum fac? Trebuie să scot Savantul de pe cap…” Știu, sună a limbă străină! (râde). ”Să-mi scot Savantul de pe cap și să-mi pun peruca pentru Doamna de la Operă!” Pur și simplu, într-o fracțiune de secundă, am făcut ”pac-pac”, mi-am pus Doamna de la Operă astfel încât să nu-l deranjez pe colegul meu, pe Dragoș Pop, adică pe Apolodor. Sunt lucruri care se întâmplă în timpul reprezentațiilor aproape irepetabile, cu fiecare spectacol ne surprind lucruri foarte diferite. ANCA HANU

Apolo

 


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…