Confidenţialitate


ANAF va primi zilnic listele persoanelor care își deschid cont bancar


ANAF va primi zilnic listele persoanelor care își deschid cont bancar

De la 1 iulie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va primi zilnic de la bănci o listă cu persoanele sau firmele care îşi deschid sau închid un cont bancar.

Potrivit Codului de Procedură Fiscală, băncile vor fi obligate să transmită  Fiscului şi  numele celor care închiriază casete de valori.
La cererea ANAF, băncile vor transmite toate informațiile în detaliu, chiar și pe cele din perioada 1 ianuarie – 30 iunie anul acesta, răgazul lăsat până acum fiind propus pentru ca toate băncile să îşi poată pune la punct infrastructura informatică.
Potrivit noului Cod de Procedură Fiscală, băncile sunt obligate să raporteze zilnic către ANAF lista persoanelor fizice sau juridice care deschid sau închid un cont bancar, sau închiriază ori renunță la o cutie de valuri.

Pâna acum măsura a fost aplicată parțial, din cauza faptului că sistemele informatice ale băncilor nu permiteau o astfel de analiză.
Tot la cererea ANAF, băncile sunt obligate să comunice toate rulajele, soldurile și operațiunile conturilor – astfel fiecare titular de cont poate fi controlat de Fisc.
Cazinourile, notarii, avocaţii şi agenţii imobiliari sunt obligaţi să raporteze  zilnic către Fisc tranzacţiile care depăşesc  5.000 de euro.

Măsurile au fost luate pentru combaterea evaziunii fiscale şi a spălării de bani.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”