Confidenţialitate


ANAF ia în calcul să nu mai pună popriri pentru sume sub 10.000 de lei la firme și sub 2.000 de lei la persoane fizice


În ultima perioadă mai mulți români au decsoperit că nu mai pot folosi banii din conturi ca urmare a unor datorii acumulate în timp, unele de care nici nu știau.

ANAF pune în dezbatere publică un proiect de ordin prin care majorează considerabil plafoanele pe care le va aplica atunci când decide dacă poprește sau nu conturile bancare ale contribuabililor. Concret, pentru persoanele fizice noul plafon ar urma să fie de 2.000 de lei, față de 100 de lei în acest moment.

Propunerea de creştere a plafoanelor ar modifica Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.3834/2015 după cum urmează:

”a) în cazul debitorilor care au calitatea de mari contribuabili, plafonul cuantumului obligaţiilor fiscale/bugetare restante creşte de la 3.000 lei, existent în prezent, la 40.000 lei.

Prin această măsură se dublează numărul contribuabililor pentru care nu se înfiinţeazăpoprirea bancară, ajung la aproximativ 100 mari contribuabili, al căror cuantum total al obligaţiilor restante înregistrate în anul 2018 a fost de 5,5 mil. lei;

b) în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabili mijlocii, plafonul cuantumului obligaţiilor fiscale/bugetare restante creşte de la 1.500 lei, existent în prezent, la 40.000 lei.Prin această măsură, şi pentru această categorie de contribuabili, se dublează numărul celor pentru care nu se înfiinţează poprirea bancară, ajungând la aproximativ 4.655 contribuabili mijlocii, al căror cuantum total al obligaţiilor restante înregistrate în anul 2018 a fost de 118,9 mil. lei;

c) în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabili mici, plafonul cuantumului obligaţiilor fiscale/bugetare restante creşte de la 500 lei, existent în prezent, la 10.000 lei. Prin aceastămăsură, numărul contribuabili mici pentru care nu se înfiinţează poprirea bancară prin modificarea plafonului, creşte de aproximativ 2,5 ori faţă de numărul celor care încadrează în plafonul existent în prezent.

Numărul celor care se încadrează în noul plafon este de aproximativ 200.000 contribuabili mici, al căror cuantum total al obligaţiilor restante înregistrate în anul 2018 a fost de 1.445,6 mil. lei;

d) în cazul debitorilor persoane fizice, plafonul cuantumului obligaţiilor fiscale/bugetare restante, creşte de la 100 lei la 2.000 lei.

Astfel, numărul contribuabililor persoane fizice pentru care nu se înfiinţează poprirea creşte de aproximativ 4 ori faţă de numărul celor care se încadrează în plafonul existent, aceştia înregistrând obligaţii restante la nivelul anului 2018 în valoare totală de 161,7 mil. lei. Fata de cele de mai sus, prin creşterea plafoanelor obligaţiilor fiscale restante pentru care nu se înfiinţează, de îndată, poprirea bancară, se are în vedere sa nu le fie afectate contribuabililor disponibilităţile băneşti pentru creanţe nesemnificative pe care le datoreazăstatului.

De asemenea, modificarea art. 230 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 30/2019 pentru aprobarea O.U.G. nr. 25/2018 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, impune completarea dispozițiilor Capitolului III și cu mențiuni în ceea ce privește corelarea cu procedura de mediere ținând cont de faptul că, în situația în care debitorul notifică organul fiscal central competent cu privire la intenția de a intra în procedura de mediere, nu se continuă măsurile de executare silităși, implicit, nu se emit adrese de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti şi adrese de înştiinţare privind înfiinţarea popririi, decât după parcurgerea procedurii medierii”, se arată în Referatul de aprobare a proiectului de ordin al preşedintelui A.N.A.F, publicat luni pe site-ul anaf.ro.


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…