Confidenţialitate


ANAF: Din 2019, pachetele de ţigări şi tutun de rulat vor fi marcate cu un identificator unic


ANAF: Din 2019, pachetele de ţigări şi tutun de rulat vor fi marcate cu un identificator unic

Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală anunţă că, de anul viitor, pachetele de ţigarete şi tutun de rulat vor fi marcate cu un identificator unic.

Sistemul va permite urmărirea fiecărui produs din momentul producerii până în momentul vânzării către primul distribuitor de retail, potrivit ANAF.

Măsura, care se va aplica începând din data de 20 mai 2019, este prevăzută într-o directivă europeană transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 201/2016.

Pentru produsele din tutun, altele decât ţigaretele şi tutunul de rulat, marcarea se va face începând din 20 mai 2024.

“Înainte de introducerea în circuitul de vânzare cu amănuntul, toţi operatorii economici implicaţi în comerţul cu produse din tutun, inclusiv producătorul, au obligaţia de a înregistra intrarea tuturor pachetelor unitare aflate în posesia lor, precum şi toate mişcările intermediare şi ieşirea finală a pachetelor unitare din posesia lor, conform Legii nr. 201/2016. Această obligaţie poate fi îndeplinită prin marcarea şi înregistrarea ambalajelor sub formă agregată, precum cartuşe, baxuri sau paleţi, dacă se asigură urmărirea şi asigurarea trasabilităţii tuturor pachetelor unitare”, informează ANAF.

Agerpres aminteşte că, în decembrie 2017, Comisia Europeană a informat statele membre despre faptul că legislaţia secundară privind sistemul de trasabilitate a tutunului a fost adoptată. Bucureştiul va găzdui o întâlnire regională pe această temă, 15 februarie, fiind invitate să participe autorităţi responsabile din Austria, Cehia, Ungaria, Lituania, Polonia şi Slovacia.


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează