Ana Maria Bărbosu conduce detașat la votul pentru Gimnasta Anului 2025 în Europa | AUDIO
Sursa foto: Federația Română de Gimnastică
Ana Maria Bărbosu conduce detașat la votul pentru Gimnasta Anului 2025 în Europa. Ea a strâns, până în acest moment, aproape 10.000 de voturi (trebuie verificat câte s-au mai adunat), față de următoarea clasată, Taisiia Onofriichuk din Ucraina, care a adunat aproape 7.700 de voturi. Campania de votare se va încheia marți, 3 martie.
Ana Maria Bărbosu concurează pentru titlul de Gimnasta Anului 2025 cu alte patru sportive din Germania, Spania, Ucraina și Belgia. Ucraineanca Taisiia Onofriichuk o secondează în clasamentul voturilor.
Românca a fost nominalizată de reprezentanții a 50 de federații naționale de gimnastică și de antrenori, în urma performanțelor de la Campionatele Europene desfășurate anul trecut la Leipzig, Germania, unde a obținut patru medalii: aur la sol, argint la bârnă și bronz la individual compus și la paralele.
Campania de votare, care mai include categoriile cel mai bun gimnast, cea mai bună echipă, cel mai bun antrenor și performanța extraordinară a anului 2025, a fost lansată vineri pe site-ul European Gymnastics și se va încheia marți, 3 martie.
Câștigătorul fiecărei categorii va primi câte 2.000 de euro și un trofeu.




