Confidenţialitate


Amsterdam: Sute de persoane s-au ţinut de mână în semn de solidaritate cu un cuplu gay agresat


Amsterdam: Sute de persoane s-au ţinut de mână în semn de solidaritate cu un cuplu gay agresat

Sute de persoane au mers ţinându-se de mână pe străzile din Amsterdam în semn de susţinere faţă de doi tineri gay căsătoriţi care au fost bătuţi în weekend în oraşul Arnhem din estul țării, relatează The Associated Press.

Acest marş paşnic a avut loc miercuri şi face parte dintr-o reacţie de susţinere la nivel naţional faţă de cei doi tineri, Jasper Vernes-Sewratan şi Ronnie Sewratan-Vernes.

Cuplul a declarat poliţiei că totul a început pentru că se ţineau de mână.

Cinci suspecţi, toţi adolescenţi, urmează să fie inculpaţi joi de provocarea unor răni corporale grave, a anunţat procuratura, care a precizat că anchetează în continuare asupra motivului atacului.

Marion van Hees, în vârstă de 68 de ani, care a participat la marş, a declarat că a făcut campanie în favoarea drepturilor gay în anii ’60.

”Eu credeam că am terminat cu asta, că am obţinut acest lucru. Dar nu este aşa, iar acest lucru este foarte trist”, a declarat ea. ”Aşa că mă întorc pe baricade”, a adăugat sexagenara.

Sjag Kozak, în vârstă de 42 de ani, un israelian care s-a căsătorit cu un bărbat din Amsterdam şi locuieşte în oraş de 21 de ani, a declarat că vrea să-şi exprime solidaritatea cu cei doi bărbaţi bătuţi, dar şi ”să arate lumii că este posibil să mergi ţinându-te de mână în Amsterdam”.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează