Confidenţialitate


Fall Storm 19 – Amplu exercițiu militar în Dobrogea și Marea Neagră


Fall Storm 19 – Amplu exercițiu militar în Dobrogea și Marea Neagră

Șase nave ale Forţelor Navale Române, trei nave străine şi aproximativ o mie de militari români şi străini vor participa, în perioada 21-27 octombrie, la unul dintre cele mai importante exerciţii organizate de Forţele Navale Române, pe teritoriul Dobrogei, la Centrul Naţional de instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia în apele teritoriale şi internaţionale ale Mării Negre, anunță Forţele Navale.

“Exerciţiul Fall Storm 19 are ca scop creşterea interoperabilităţii, perfecţionarea capacităţii de planificare şi conducere a forţelor de nivel întrunit, multinaţional şi interinstituţional. Vor fi implicate toate categoriile de forţe ale Armatei României, care vor colabora cu elemente ale unor structuri din Sistemul Naţional de Apărare (Garda de Coastă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă)”, se arată într-un comunicat.

Forţele Navale Române participă cu corvetele Amiral Petre Bărbuneanu, Cam Horia Macelariu, nava rapidă de scafandri “Venus” şi două remorchere de radă şi port, o companie de infanterie marină din cadrul Regimentului 307 Infanterie Marină şi un detaşament de scafandri.

Forţele Aeriene Române participă cu două aeronave MiG-21 Lancer, iar pentru secvenţele de evacuare medicală, cu un elicopter IAR-330 şi o aeronavă Spartan C-27 J. Forţele Terestre Române vor fi reprezentate de două plutoane de infanterie din Batalionul 341 din Brigada 9 Mecanizata, iar Garda de Coastă este reprezentată de o navă de patrulare.

Gruparea Navală Permanentă a NATO de Luptă Împotriva Minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Counter Measures Group 2) din care, în perioada 21 octombrie – 6 noiembrie, face parte şi Dragorul Maritim “Lt. Lupu Dinescu”, va acţiona alături de militarii români în cadrul acestui exerciţiu major.

Scenariul exerciţiului are la bază elementele unei operaţii de apărare colectivă, conform articolului 5 al Alianţei Nord Atlantice, iar cadrul tactic presupune un raid amfibiu, desfăşurat în condiţiile unei ameninţări hibride cu forţe convenţionale şi paramilitare.

Exerciţiul multinaţional Fall Storm 2019 este planificat, organizat şi condus de Componenta Operaţională Navală din subordinea Statului Major al Forţelor Navale şi se înscrie în sfera planului de măsuri de asigurare imediată al NATO, adoptat la Summit-ul Alianţei de la Varşovia în anul 2016.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează