Confidenţialitate


Amenzi de aproape două milioane de lei, pentru nerespectarea autoizolării


Amenzi de aproape două milioane de lei, pentru nerespectarea autoizolării

Inspectorii sanitari din cadrul direcțiilor de sănătate publică au amendat 120 de persoane, cu peste 1,8 milioane de lei, pentru că nu au respectat autoizolarea la domiciliu.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate de către inspectorii sanitari din Neamț și Hunedoara, câte 12 amenzi în fiecare, cu valoare de 210 000 lei (NT) respectiv 134 000 lei (HD).

“Reamintim că, în cazul în care o persoană călătorește într-o țară expusă infecției cu noul coronavirus din zonele de risc rosie/galbenă, la revenirea în țară ramane obligatoriu în carantină/izolare la domiciliu timp de 14 zile, împreună cu familia”, transmit autoritățile.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.441 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 23.679 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează