Confidenţialitate


Ambasada Germaniei: Merkel l-a asigurat pe Iohannis de sprijin în continuarea consecventă a luptei anticorupţie


Ambasada Germaniei: Merkel l-a asigurat pe Iohannis de sprijin în continuarea consecventă a luptei anticorupţie

Cancelarul german Angela Merkel l-a asigurat pe preşedintele Klaus Iohannis de “întregul său sprijin” în cadrul discuţiei telefonice avute vineri, informează Ambasada Germaniei la Bucureşti, care precizează că punctul de vedere al cancelarului este că orice “diluare” a intesităţii eforturilor ar reprezenta un semnal greşit.

“Cancelarul federal, doamna Angela Merkel, a purtat în după-amiaza zilei de 27.01.2017, o convorbire telefonică cu preşedintele României, domnul Klaus Johannis. În cadrul convorbirii, cancelarul federal i-a mulţumit preşedintelui pentru impulsurile acestuia privind excelentele relaţii bilaterale şi a apreciat strânsa colaborare în chestiuni de politică europeană”, se arată într-un comunicat al Ambasadei Germaniei la Bucureşti, citat de agenția News.ro.

Cancelarul Merkel s-a referit în discuţia cu Iohannis şi la situaţia politică internă şi la lupta anticorupţie.

Cu privire la situaţia politică internă din România, cancelarul federal l-a asigurat pe preşedintele României de întregul său sprijin la continuarea consecventă a luptei anticorupţie. O diluare a intensităţii combaterii corupţiei şi o relativizare a statului de drept şi a politicii reformiste ar reprezenta un semnal absolut greşit“, se mai spune în comunicat.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost sunat, vineri, de cancelarul german Angela Markel, cei doi oficiali discutând despre relaţiile bilaterale şi din cadrul NATO, dar şi despre lupta anticorupţie din România. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Angela Merkel s-a arătat “preocupată” de eventualitatea ca anumite demersuri să afecteze aceste demersuri.

Autor:
Stefan Pana


Ultimele stiri
Victor Negrescu: „Momentul Siegfried Mureșan este doar o etapă”. PSD, încrezător că poate forma o majoritate în cazul…

Programul de guvernare propus de Siegfried Mureșan: cuprinde 28 de domenii: de la pensii speciale la salarizare, TVA…

Sorin Grindeanu îi cere lui Siegfried Mureșan să își depună mandatul de premier desemnat: „Pierdem timpul”. „După modul…

Constanța: Mesaj ferm al Poliției după ce trei fete au bătut o adolescentă și au filmat agresiunea: „părinții…

Alba: Focare de hepatită A într-un cartier al orașului și în Valea Lungă. 23 de cazuri confirmate

Nicușor Dan, discurs la ONU: „În calitate de stat membru al UE cu cea mai lungă frontieră cu…

Arad: Scădere semnificativă a producției de porumb în acest an din cazua secetei  | AUDIO

Piața Victoriei. Invitat este europarlamentarul PSD Victor Negrescu

Un zid antic a fost descoperit sub Paris. Ar putea confirma locul primei așezări a orașului. Primarul capitalei…

Schimbări privind taxarea mașinilor. Ce tarife se vor aplica la plata rovinietei, de la 1 octombrie, în funcție…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează