Confidenţialitate


Alte aproape 5.000 de amenzi pentru nerespectarea stării de urgenţă


Alte aproape 5.000 de amenzi pentru nerespectarea stării de urgenţă

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au depistat 4.787 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.

Sancţiunile contravenţionale aplicate însumează valoarea de 11.834.677 de lei.

Prin structurile abilitate ale Ministerului Afacerilor Interne, au fost întocmite, până în prezent, 448 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, o faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează