Confidenţialitate


Alte aproape 4.000 de amenzi pentru nerespectarea stării de urgență


Alte aproape 4.000 de amenzi pentru nerespectarea stării de urgență

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au depistat 3.957 de persoane care nu au respectat măsura restricţionării circulaţiei, impusă prin ordonanțele militare adoptate pe perioada stării de urgență.

Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate însumează valoare de 7.066.342 de lei.

Prin structurile abilitate ale Ministerului de Interne, până în prezent, au fost întocmite 511 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, o faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.060 de persoane. Alte 20.886 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 183.688 teste.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, vineri, alte 327 de infecții cu noul coronavirus.

Numărul total al cazurilor a ajuns la 12.567.

La ATI, în acest moment, sunt internați 249 de pacienți.

Bilanțul provizoriu al deceselor a urcat la 726.


Ultimele stiri
Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…

Cine va fi următorul James Bond. Trei actori britanici, în cursa pentru rolul agentului 007 | AUDIO

Vâlcea: Ipotezele luate în calcul de experții ISU în cazul incendiului izbucnit la o fostă unitate militară |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează